În proza fantastică Domnișoara Christina, Eliade tratează un motiv literar relativ comun, care a stârnit un adevărat trend în literatura universală- vampirii. Ca să fiu mai exactă, strigoii– echivalentul românesc și tradițional al acestora.
Invitat la moșia familiei Moscu de către Sandra, Egor Paraschievici se pomenește într-o casă bântuită constant de o prezență fantomatică, dar totuși reală. Ne sunt prezentate Simina și Sandra Moscu, fiicele doamnei Moscu, precum și arheologul Nazarie aflat și el în vizită la moșia acestei ciudate familii. Sandra suferă mereu de schimbări bruște de dispoziție. Simina inventează tot felul de povești, este șireată și pasională. Doamna Moscu pare deseori absentă.
Cei doi bărbați află că domnișoara Christina, sora doamnei Moscu, fusese ucisă cu mult timp în urmă din cauza cruzimii ei. Când Egor vede un protret al acesteia, se simte cuprins de o febrilă fascinație iar când Christina îi apare pentru prima dată în vis devinde mai atras de farmecul ei erotic.
Christina crede că simțindu-se iubită ar putea redeveni om din toate punctele de vedere așa că îl ademenește pe Egor prin toate căile posibile. Egor, idealul pământesc, se lasă prins în mrejele ei pentru o perioadă scurtă, însă.
Capcanele Siminei, violentă și vicleană precum Christina-profesoara ei, îl înnebunesc, iar starea Sandrei care acum părea mai slăbită ca niciodată îl fac să realizeze că trebuie s-o scape pe aceasta de influența Christinei.
După ce Christina îl vizitează într-o seară, Egor se lasă îmbătat de parfumul ei de violete până în momentul în care simte sângele supurând în rana de glonț care o ucisese. Atunci, el se trezește la realitate. Speriat, confuz, printr-o mișcare bruscă trântește la pământ o lampă care face perdelele, mobila din cameră să izbucnească în flăcări de neoprit.
Refuzată, privată de dragostea lui, Christina îl blesteamă pe Egor și dispare. Acesta din urmă se trezește prins într-o frenezie. Întregul conac Moscu e pe cale să devină cenușă cu doamna Moscu, Simina, Sandra și Nazarie în interior…
Alte recenzii de la Mircea Eliade:
iti amitesti ca am vazut filmul impreuna? 😀