Recenzie ”DUFF” de Kody Keplinger

de | feb. 28, 2019 | Dragoste, Ficțiune pentru Adolescenți, Recenzii cărți

DUFF” de Kody Keplinger este o poveste care relatează viața tinerilor adolescenți atunci când pretind că și-au întâlnit marea iubire.

Aeriană din fire și credulă, Bianca se îndrăgostește de un băiat cu patru ani mai mare. Preferă să viseze la o relație stabilă, fericită și împlinită, doar că iluzia în care trăiește se spulberă mult prea devreme. Jake este băiatul care știe să își atingă scopul și care nu renunță în fața unei provocări. Acesta a vrut-o pe tânăra adolescentă, iar farmecul său l-a făcut să ajungă în punctul în care și-a dorit.

Devastată de aflarea unei alte partenere în viața lui Jake, aceasta și-a înțeles pe deplin rolul avut, iar suferința provocată nu a făcut altceva decât să o demoralizeze și mai tare. Și-a dorit o relație pansament, și-a autoimpus să iubească, dar, și de data aceasta, soarta nu este de partea ei.

Fără susținerea familiei, Bianca și-a centrat durerea în propriul suflet, nelăsând pe nimeni să-i tulbure ”liniștea” din interiorul amalgamului de emoții negative.

Bianca devine neîncrezătoare în forțele propriile, persoana care mereu de simte în inferioritate și suspicioasă la fiecare acțiune care o are pe ea în centru. Situațiile se schimbă când în prim plan apare Wesley, un băiat șarmant care vrea să îi stea aproape tinerei fete pentru a ajunge mai ușor în patul celor două prietene ale sale.

Se dovedește că viața în liceu nu este atât de ușoară precum pretind alte persoane, iar pentru Bianca totul devine și mai complicat. Părinții sunt la un pas de divorț, iar insistențele lui Wesley nu fac altceva decât să o bulverseze și mai mult.

Dar se ce întâmplă când băiatul care dorea o aventură se îndrăgostește de cea supranumită ”Duff- Desemnata, Urâțica și doloFana din gașca fetelor”? Este Wesley cel care o va face pe Bianca să cunoască înțelesul cuvântului ”iubire”?

Titlu: DUFF
Autor: Kody Keplinger
An apariție : 2016
Editura: EPICA
Nr. Pagini: 304
Limba: Română
Gen Literar: Young adult
Nota recenzorului: 9 / 10
Vizualizari recenzie: 1188

Alte recenzii de la Kody Keplinger:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea
Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea

  Doamna Ileana Popescu Bâldea – poet, prozator, eseist – ne propune în volumul „Jaguarul”, o colecție de proze scurte în care fapte de viață se împletesc cu imagini suprarealiste. Măiestria artistică a autoarei se face simțită pe parcursul întregii cărți, iar...

Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy
Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy

În ultima perioada, Elle Kennedy a explodat în popularitate. Serie ei "Off- Campus" a fost ecranizată și serialul a făcut furori pe toate platformele. După ce am văzut seria, mi-am adus aminte cât de mult mi-au plăcut personajele și cu cât drag am citit cărțile, așa...

Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde
Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde

Seria "Windy City" a fost o mare surpriză pentru mine. La început mi s-a părut că este prea ridicată în slăvi și având experiențe nereușite cu cărți promovate excesiv, dar fără substanță, am amânat-o cât am putut. Am amânat-o și din cauza primului volum, care între...

0 0 votes
Article Rating
Cristina Zegheru a fost redactor Booknation.ro și a scris 91 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Cristina Zegheru aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments