Am tot amânat-o și chiar nu știu de ce. Prima parte mi-a plăcut foarte mult, a avut ritm, suspans, o familie frumoasă, un titlu inspirat (Crima perfectă. Instrucțiuni pentru fete cuminți) și un detectiv simpatic. Un thriller alert și întortocheat în care teribilismul unor adolescenți și iresponsabilitatea unor adulți au urmări grave asupra vieții câtorva familii.

Cea de-a doua parte o readuce în prim-plan pe Pippa, o adolescentă inteligentă, atipică, curioasă, haioasă și ambițioasă care și-a câștigat oarece faimă în orășel după ce a reușit ceea ce autoritatile n-au reușit: să dezlege ițele unei povești tragice petrecute cu cinci ani în urmă. În ciuda succesului obținut, implicarea în acest caz i-a adus fetei numai probleme și chiar a rămas cu câteva traume, de aceea este hotărâtă să nu se mai implice atât de tare (de preferat chiar deloc) de acum înainte în treburile polițiștilor. Își îndreaptă atenția către viitoarea ei carieră de jurnalist și pentru a se perfecționa înregistrează săptămânal un podcast despre uciderea lui Andie Bell și a lui Sal Singh în care explică cum a reușit să descopere adevărul privind povestea celor doi adolescenți. Face echipă cu Ravi, fratele lui Sal, băiatul căruia investigația ei anterioară a reușit să-i schimbe viața.

Deși a promis părinților să stea departe de probleme, se vede nevoită să intervină când fratele prietenului ei, Conner, dispare și poliția nu întreprinde nicio acțiune. Jamie Reynolds, băiatul dispărut, pare a fi un tip cu ceva probleme de socializare și cu o inimă frântă. Aceste lucruri determină poliția să creadă că de fapt dispariția este doar o fugă de acasă care se va rezolva de la sine în câteva zile. Dar Pip simte altceva și nasul ei de detectiv îi spune că Jamie este în pericol.

Așa cum ne-a obișnuit și în prima parte, Pippa nu stă mult pe gânduri, își bagă nasul peste tot, sfidând pericolul și făcând echipă cu Ravi. Urmează mai multe piste, pune cap la cap mai multe asocieri între diverși suspecți, strânge indicii din fotografii, alertează adolescenții din toată școala cu ajutorul podcastului ei care a ajuns viral, desenează hărți, întinde capcane, șantajează, amenință și ajunge să primească la rândul ei amenințări pentru a se opri, ceea ce o determină să facă exact opusul. Modul în care este construită ancheta este foarte interesant. Niciun indiciu nu este inutil sau uitat, fiecare are rostul lui în investigație și se leagă de următoarea mișcare a personajului principal care dă dovadă de o inventivitate remarcabilă si de mult curaj. Cazul se complică și cu cât trece timpul cu atât șansele lui Jamie de a fi găsit în viață, scad. Pip este hotărâtă să meargă până la capăt cu riscul de a-și compromite reputația. Liniștea în micuța comunitate în care trăiește adolescenta va fi spulberată deoarece se pare că unii dintre locuitorii ei ascund secrete teribile și trecuturi controversate.

Recomand cu drag iubitorilor de thrillere cu și despre adolescenți cu mențiunea că ar fi de preferat să citească ambele părți deoarece poveștile și cazurile nu sunt de sine-stătătoare ci indisolubil legate.

Se încarcă ofertele din librării…

Despre redactorul articolului

AngelaRedactor Booknation.ro7 ani, 10 luni, 5 zile623 articolelocul 3/12Toate articoleleBlog

Sunt bookaholica ce se scaldă în cești de cafea și pahare de vin pentru a nu pierde ritmul și timpul, care e așa scurt și întotdeauna invers proporțional cu lista mea de must-read. Recomand cărțile bune cu inima deschisă și povestesc cu foc și nervi atunci când sunt dezamăgită. Sunt omul cărților pe față, îmi asum ce scriu și îmi argumentez părerile și recenziile. Îmi place să împărtășesc impresii, să vorbesc deschis și fără pretenții despre cărți bune și mai puțin bune.Sunt Angela, sunt ploieşteancă get-beget, revoluționară şi naționalistă. Sunt cititoare de cursă lungă şi îmi place să împart cu alții bucuria lecturii atât aici pe Booknation cât și pe blogul meu personal. Pentru că viața fără cărți este pustiu, iar lectura este balsam pentru suflet și plăcerea mea vinovată. Vă aștept la dezbateri aprinse în contradictoriu pe marginea recenziilor mele și nu numai, pentru că polemica e parte din mine, cum e și lectura.

5 1 vote
Article Rating
Subscribe
Notify of

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted