”Hanoracul tău” de Cristina Oțel este o lectură diferită, sfâșietoare și dură care aduce în prim plan situațiile familiale care pot interveni în dezvoltarea și echilibrul unui copil în drumul său spre maturitate.
Cristina mi-a transmis multe emoții, de parcă am ”trăit” odată cu fiecare personaj în parte.
Mihail este tiparul protagonistului indiferent față de lumea exterioară, care nu dorește să se afirme, nu caută apreciere, simpatie, prietenie, ci își continuă viața într-un mod ”superficial”, având ca persoane apropiate pe fratele său, prietena acestuia, Sorina, și bunica sa.
Anastasia continuă să fie o enigmă, un personaj cu idealuri apuse înainte de vreme, temeri înrădăcinate, durere transmisă prin fiecare cuvânt și cu o personalitate unică. Tânăra fată are o mentalitate diferită față de cei de vârsta ei, iar evenimentele prin care a trecut au fost rezultatul unei maturizări precoce.
Observăm asemănarea dintre cei doi și ajungem să ne punem întrebări la care vom putea găsi răspunsul și în viața de zi cu zi, datorită ”realității” prin care Cristina și-a transpus personajele.
Anastasia e măcinată de trecutul care nu îi dă pace, fiind ”viu” în fiecare clipă prezentă. Cu o poveste de viață dramatică, tânăra adolescentă continuă să lupte cu durerea care i-a acaparat trupul și sufletul.
Mihail face tot posibilul să o ajute, să își redescopere încrederea în sine, dar cicatricile sunt departe de a fi vindecate, sângerând cu fiecare vorbă, gest, conjunctură.
Am fost curioasă în privința titlului care a devenit un simbol pentru întregul roman. ”Hanoracul tău” nu este despre un material pe care îl porți în anumite situații, ci despre mantia formată din dorința de apărare, un camuflaj pe care îl creăm atunci când suntem doborâti la pământ. În situația de față, ”Hanoracul” nu este altceva decât un suflet zdrobit care dorește să fie îngropat în negura timpului.
Mihail și Anastasia sunt ”adevărații” adolescenți care transmit realitatea crudă a familiei ”toxice”. Ei sunt eroii care renasc din propria cenușă.
Alte recenzii de la Cristina Oțel:
