Recenzie ”Imago” de Ludmila Ulițkaia

de | apr. 8, 2017 | Recenzii cărți

Unul dintre cei mai reprezentativi scriitori ruși  contemporani Ludmila Ulițkaia este o pată de culoare în cenușiul claustratei societăți moscovite ale timpurilor noastre.

Cu un bine dezvoltat simț al responsabilității culturii slavone Ludmila Ulițkaia oferă posterității o literatură de mare angajament, prin intermediul căreia încearcă să prelingă stropi de sinceritate într-o jalonare cu o cenzură care, din păcate, încă mai există.

De un mare impact socio-cultural se dovedește a fi romanul ”Imago” , a cărui acțiune acoperă jumătate de secol, de la moartea lui Stalin până la destrămarea Uniunii Sovietice.

”Imago” este o carte răvășitoare, complexă și insinuantă, în care autoarea ne ” vorbește” despre sinceritatea cu tine însuți, despotism, dragoste, trăire și oameni cu mască sau fără.

Ludmila Ulițkaia descrie într-un mod pertinent anotimpul iluziilor, cu nenumărate talente și idealuri năruite, cu îngeri născuți cu aripi de fier și copilării pătrățoase hrănite cu vise fabricate în lagărul unor oscilatorii existențe din care rezultă contorsionata maturizare și totuși absolut necesară într-un asemenea teribil context.

Iluzia nemărginirii și a speranței pare că se hrănește cu imposibilitatea zmeielor de hârtie de a mai săruta cerul. Dar, dincolo de răcnetul asupritoarei cortine, prin boemele unghere ale încăpătânării de a rezista cu orice preț, există o cu totul altă lume, una care încă își mai amintește de eroii Rusiei adevărate, printre aburii alcoolului și lecturarea pe ascuns a cărților interzise de odiosul regim totalitar. O lume care nu renunță la speranță, în ciuda viermănoasei realități, recreionând trăirea în netrăire și netrăirea în trăire.

Dumnezeu ne-a învățat cum să iubim, nu cum să urâm. De aici se trage totul, într-o coagulare a logicii absurdului care își cască în noi putrefacția continuei manipulări.

Într-o justificabilă dantelărie pedantă, cele trei personaje principale ale cărții, Ilia, Miha și Sania par atât de vii încât ai impresia că trăirile lor se preling prin porii sufletelor.

Rezistența prin intermediul culturii, dar mai ales prin întreținerea ei, este laitmotivul acestei capodopere, unde adevărații eroi sunt oamenii aparent mărunți.

O carte fabuloasă.

Lectură plăcută!

Titlu: IMAGO
Autor: Ludmila Ulițkaia
An apariție : 2016
Editura: HUMANITAS
Nr. Pagini: 568
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 2975

Alte recenzii de la Ludmila Ulițkaia:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura
Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura

Seria "Windsor" este destul de interesantă și, deși are mai multe volume care converg în același punct – căsătorii aranjate –, fiecare poveste are un liant diferit și un protagonist care reușește să impresioneze mai mult. Volumul 3 se numește "Căsătoria nedorită” și a...

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

0 0 votes
Article Rating
Cristian Cărpenaru a fost redactor Booknation.ro și a scris 490 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Cristian Cărpenaru aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments