Recenzie „Invitația la vals” de Mihail Drumeș

Romanul Invitația la vals a apărut în anul 1936, fiind publicat în mai mult de 30 de ediții. Chiar și în ziua de azi, acesta este unul dintre cele mai iubite titluri ale literaturii române interbelice.

Tudor Petrican este reprezentantul bărbatului încrezător și nepăsător, pentru care femeia este un joc permanent de cucerire, joc al cărui câștigător este întotdeauna el.

Inevitabil însă, apare Micaela, cea care schimbă regulile jocului, cea care întrupează femeia într-un mod nemaiîntâlnit de protagonist și îl face să- și pună la îndoială întreaga existență.

Cu toate că este respins vehement de Micaela, o ființă mândră și demnă care refuză să se lase pradă cuceritorului său vecin, Tudor își pune în minte să o seducă indiferent de cost.

Astfel, îi trimite scrisori de dragoste, pagini întregi scrise cu pasiune flămândă, fără ca acesta să- și recunoască dragostea pentru fată, căzând ireversibil în propria lui hârjoană.

Tânăra studentă pare neclintită în hotărârea ei de a nu se lăsa pradă valului mistuitor de declarații, dar se pomenește atrasă în această întrecere a voluptății. Dragostea celor doi este mistuitoare, redutabilă și nu în ultimul rând, autodistructivă, trăsături care fac această carte una de neuitat.

Ceea ce impresionează este modul în care Drumeș reușește să creeze imprevizibilul, oferind celui care citește răsturnări formidabile de situație într-o poveste deja  năucitoare, pe a cărei fundal răsună L’ Invitation à la valse.

Nu fac literatură, ci aștern în aceste file o mare pasiune care, altfel, ar fi rămas necunoscută, pentru bunul motiv că pasiunile fug de lumină- lumina le omoară.