Recenzie „Ispită” de Jennifer L. Armentrout

de | iun. 30, 2022 | Recenzii cărți

Trecem peste introducerea despre Jennifer, încât nu mai știu ce să mai spun despre ea și să nu mă repet. Este foarte greu, dar sigur o să reușiți să trăiți și fără o introducerea despre autoare în care eu îmi exprim dragostea și loialitatea față de talentul său ieșit din comun. 🙂

„Ispită”/”Wicked” este o serie mai veche din portofoliul lui Jennifer și mă bucur foarte mult că Editura Corint a tradus-o, pentru că deși autoare este în prezent pe un super val, contează foarte mult să îi și vedem evoluția și asta înseamnă să îi citim cărți apărute acum ceva vreme. Eu mereu am fost adepta acestui stil – dacă îți place autorul acum, documentează-te asupra evoluției sale pentru a-l înțelege pe deplin.

Cartea face parte dintr-o trilogie și am impresia că atunci Jennifer era un autor self-published, pentru că eu am trilogia originală și după print așa pare. Oricum, încă un lucru care arată cât de mult a evolut în cariera sa, trecând de la stadiul acesta la unul de autor super titrat și preluat de sute de edituri din întreaga lume. Uite că fără să vreau, tot am vorbit de Jennifer, dar într-un alt context.

Lucrurile sunt pe cale să o ia razna în New Orleans!

Ivy Morgan nu este deloc o studentă obișnuită. Ea și alțiică ea știu că oamenii nu sunt singurii care străbat Cartierul Francez în căutare de distracție… și de mâncare. Datoria pe care o are față de misteriosul Ordin este sacră. La urmă urmei, cu patru ani înainte, Ivy a pierdut ce avea mai de preț – părinții și iubitul – din pricina elfilor, creaturile fantastice pe care a jurat să le vâneze până la una și să le pedepsească.

Ivy este un personaj complex și destul de chinuit. Lui Jennifer îi place mult să ofere eroinelor sale o șansă să evolueze și asta înseamnă că le creionează la început destul de low, cu o stimă de sine destul de jos și cu traume grave, ce trebuie neapărat să fie identificate și vindecate. Are acumulate atât de multe lucruri înăuntru, atâta durere și atât de multă frustrare, încât ai impresia că o să fie nevoie de un miracol pentru a o salva. Scopul ei  este răzbunarea și vânătoarea de elfi, pe care o face de când se știe. Este un mod clar de a-și exprima ura față de ființele supranaturale care i-au distrus viața și familia. A pierdut tot ce iubea mai mult pe lume și acum este o țintă sigură, ce are nevoie de protecție cu orice preț. Evident, Ivy are un rol mult mai mare în schema vieții, așa că cineva trebuie să o ajute și să îi fie alături.

Intră în scenă Ren, trimis de Ordin într-o misiune specială. Trebuie să o protejeze și să aibă grijă de ea, fără să se implice emoțional. Ehh, vă pot spune de acum faptul că a fost multă implicare emoțională la mijloc, poate mai mult decât m-aș fi așteptat pentru primul volum. Ren este destul de arogant, cu cuvintele mereu la el, gata să o vrăjească pe Ivy cu ochii lui verzi irezistibili. Culmea, chiar reușește fără foarte mare efort să facă acest lucru, însă situația se complică într-un mod dramatic atunci când dușmanii ies la lumină și amenință.

Păstrând vibe-ul lui Jennifer, „Ispită” este foarte funny, cu personaje savuroase, chinuite de trecut, dar care reușesc să găsească puterea să își depășească problemele și să evolueze. Nu pot spune că am fost șocată și impactată de răsturnările de situație, dar mi-a plăcut modul în care au fost introduse, chiar dacă le-am anticipat. Povestea de dragoste este destul de spicy, însă are sens în acest context și mi-a plăcut să îi urmăresc pe cei doi cum devin intimi și complici în misiunea pe care o au.

Pe lângă Ivy și Ren, un anume personaj secundar a făcut deliciul lecturii și cred că știți deja la cine mă refer. Știu că o să vă placă povestea și așteptăm cu sufletul la gură volumul doi, pentru că povestea abia a început să prindă contur.

Titlu: ISPITĂ
Autor: Jennifer L. Armentrout
An apariție : 2022
Editura: CORINT
Nr. Pagini: 400
Limba: Română
Gen Literar: Fantasy
Nota recenzorului: 7 / 10
Vizualizari recenzie: 12477

Alte recenzii de la Jennifer L. Armentrout :

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea
Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea

  Doamna Ileana Popescu Bâldea – poet, prozator, eseist – ne propune în volumul „Jaguarul”, o colecție de proze scurte în care fapte de viață se împletesc cu imagini suprarealiste. Măiestria artistică a autoarei se face simțită pe parcursul întregii cărți, iar...

Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy
Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy

În ultima perioada, Elle Kennedy a explodat în popularitate. Serie ei "Off- Campus" a fost ecranizată și serialul a făcut furori pe toate platformele. După ce am văzut seria, mi-am adus aminte cât de mult mi-au plăcut personajele și cu cât drag am citit cărțile, așa...

Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde
Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde

Seria "Windy City" a fost o mare surpriză pentru mine. La început mi s-a părut că este prea ridicată în slăvi și având experiențe nereușite cu cărți promovate excesiv, dar fără substanță, am amânat-o cât am putut. Am amânat-o și din cauza primului volum, care între...

0 0 votes
Article Rating
Ramona Alexandra Popescu este redactor Booknation.ro de 9 ani, 6 luni, 5 zile și a scris până acum 669 articole. Se află pe poziția 2 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ramona Alexandra Popescu aici. Ramona Alexandra Popescu are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Cititul este pasiunea mea si nu m-as vedea facand altceva. Orice carte reprezinta pentru mine un prilej de relaxare si nu exista un loc mai bun in care as vrea sa fiu.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments