Ok, urmează să vă șochez. Îți voi dărui soarele e prima carte pe care ardeam de nerăbdare să o citesc, știind că nu mă va dezămagi. Și, de data asta, ca printr-un miracol, nu m-am înșelat (cum o fac mereu 😀 ). Imediat după apariția ei oficială în România, au început să curgă pe marele Google zeci de review-uri, toate pozitive. Alarmant de pozitive. Așa că mi-am zis că merită să o citesc, doar nu au fost toți recenzorii plătiți să scrie lucruri frumoase despre carte, nu?
AUTOPORTRET: Un băiat se împiedică și cade de pe marginea lumii.
Acțiunea cărții e destul de complexă și aparte, Îți voi dărui soarele fiind un roman young-adult care tinde mai mult spre adult, zic eu. Ni se prezintă povestea a doi frați gemeni, Jude și Noah, care deși în copilărie sunt extrem de apropiați, adolescența și liceul vin ca un satâr asupra lor, făcându-i pe gemeni să se distanțeze unul de celălalt. Îți voi dărui soarele e narată atât din perspectiva lui Jude, cât și a lui Noah.
-Ești artist?
– Sunt un haos, asta sunt, răspunde el, sprijinindu-se de clădire. Un afurisit de haos. Tu ești artistul, amice.
Cartea ar fi avut de la mine 5/5 dacă era narată numai din perspectiva lui Noah. Părțile lui Jude mi s-au părut clișeice, fără sens, cu dramatizări multe și fără sens. Ea în sine e un personaj care mi-a displăcut, având un comportament imatur tipic adolescentin, cu crize și ipocrizii fără rost.
De asemenea, între perspectivele personajelor există o diferență temporală, Noah relatând de la vârsta de 13 ani, iar sora sa cu 3 ani mai târziu.
Era genul acela de persoană care intră într-o încăpere şi toţi pereții se năruie.
Pe Noah l-am găsit mult mai matur și rațional în gândire, mi-a plăcut. Cu o viziune total diferită asupra lumii, un artist în devenire, tânărul a reușit să mă cucerească din prima. Un personaj complex, parcă palpabil, viu, real. Nu vreau să ocolesc subiectele abordate de Îți voi dărui soarele, acestea fiind maturizarea și *tobele, vă rog* homosexualitatea.
Am citit și Aristotel și Dante descoperă Universul, care are aceleași subiecte, dar Îți voi dărui soarele e diferită de la cer la pământ. Da, e o carte pe care o recomand și homofibilor. Cred că Îți voi dărui soarele s-ar putea să-i adoarmă pe unii. Dar cu siguranță îi va trezi pe cei mai mulți dintre cititori.
Expirăm împreună, apoi inspirăm împreună, expirăm, inspirăm, înăuntru şi afară, afară şi înăuntru, până ce nici copacii nu-şi mai amintesc ce s-a întâmplat ier în pădure, până ce vocile părinţilor noştri trec de la furie la muzică, până ce num mai suntem doar de-o vârstă, ci şi o singură persoană completă, desăvârşită.
Cu un subiect relativ tabu în România anului 2016, Îți voi dărui soarele cucerește, în primul rând, prin lejeritatea cu care e scrisă. Un roman pe care îl citești extrem de ușor, dar pe care îl uiți extrem de greu. Îți voi dărui soarele e o poveste despre iubire ca formă existențială de evoluție personală, despre iubire în toate formele ei. Îți voi dărui soarele creionează o lume nicidecum ideală, ci mai degrabă un peisaj al realității de azi, presărat cu lacrimi, durere, suspine și drame adolescentine, dar, mai presus de orice, Îți voi dărui soarele e un roman vibrant, care-ți rămâne inevitabil în memorie și în suflet.
Îți voi dărui soarele e momentul în care luna se întâlnește cu soarele și cu toate galaxiile în același timp, momentul în care stelele se ciocnesc dând naștere unui haos total, dar frumos și unic. Care-ți taie respirația de la prima la ultima pagină 😀
Alte recenzii de la Jandy Nelson:
