Recenzie „Iubindu-l pe Pablo, urându-l pe Escobar”, de Virginia Vallejo

În iulie 2006, un avion al Agenției de Combatere a Drogurilor din SUA o scotea pe Virginia Vallejo din Columbia. Viața sa era in pericol pentru ca acceptase sa fie martorul-cheie in cele mai importante doua procese penale din a doua jumătate a secolului XX din tara sa: asasinarea unui candidat la președinție si asaltul asupra Palatului de Justiție, ocazie cu care muriseră circa o suta de persoane, printre acestea magistrați, forte de ordine si civili. Cu 28 de ani mai devreme…

Virginia Vallejo, celebra prezentatoare columbiană de știri, 1981, îl cunoaște pe Pablo la o petrecere. Un bărbat aparent simplu și manierat, dar cu o avere imensă și influență obținută de pe marginea traficului de droguri.

Întâmplarea face să o salveze de la înec, și din acel moment viața ei se schimbă radical, vine un opus de pasiune, frică, admirație și dependență, combinație perfectă pentru a trezi o femeie aflată de ani de zile într-o relație amorfă.

Este o confesiune, o justificare, de ce a fost alături de Escobar atâția ani. A vrut să îl cunoaștem, cealaltă latură, cea presupusă a fi umană care o iubea pe Virginia.

Am apreciat unele pasaje unde i-am simțit sinceritatea. Pablo o întreabă, îl mai iubea dacă el era să fie sărac? Ea a răspuns fără ezitare că nu, ea se învârte în cercuri mult prea bogate și importante, și n-are nici o legătură cu cei săraci.

În micile escapade de dragoste și fericire ale celor doi, apar clipe când îmi aduceam aminte că sunt 2 oameni adevărați, am ajuns să nu empatizez deloc. În lumea paralelă mureau mii, și sufereau milioane din cauza dorințelor și a râvnei pentru putere a celui idolatrizat de Virginia.

Nu este o lectură obligatorie, dar nici de ignorat, ușor de lecturat, a fost o provocare sa memorizez numele unor persoane.

Lecția domnișoarei: o dată ce intri în dans, dansezi până dimineața!