Recenzie „Litera stacojie” de Nathaniel Hawthorne

de | feb. 15, 2019 | Beletristică, Dragoste, Recenzii cărți

          Litera stacojie miezeză pe impactul societăţii şi a regulior acesteia în vieţile oamenilor. Acţiunea se petrece în Noua Anglie, la începutul secolului al XVII-lea.

Această carte este capodopera lui Nathaniel Hawthorne, romancier american, şi constituie un roman clasic, demn de citit măcar o dată în viaţă. Publicată în 1850, povestea s-a bucurat de un succes neaşteptat.

,,Este însă o fatalitate, un sentiment irezistibil şi inevitabil care are forţa unui blestem şi care aproape invariabil obligă fiinţele omeneşti să dea tărcoale şi să bântuie, asemenea unor stafii, locul unde un eveniment măreţ şi important le-a schimbat viaţa; şi cu cât este mai putenică dorinţa, cu atât este mai întunecată durerea care o atinge.”

Romanul vorbeşte despre viaţa lui Hester Prynne care se schimbă din momentul în care naşte un copil în urma unui adulter. Copilul este, de fapt, o fetiţă pe nume Pearl.

Povestirea începe cu imaginea lui Hester ieşind din închisoare cu un copil în braţe. Protegonista este pedepsită de către societate pentru adulterul comis. Astfel, pe toate hainele ei trebuia inscripţionat un ,,A” din pânză stacojie, reprezentând simbolul păcatului, dar şi o embelmă a ruşinii.

,,Este foarte interesant că oamenii care îndrăsnesc să facă speculaţii foarte curajoase, de cele mai multe ori se conformează în linişte regulilor exterioare ale societăţii. Gândul le este suficient, fără să îndrăsnească a-l investi cu trupul şi sufletul acţiunii.”

Mai mult decât atât, întrucât Hester nu vrea să dezvăluie numele tatălui, autor insinuează o posibilă legătură a protagonistei cu preotul Arthur Dimmesdale.

Un moment culminant este atunci când în poveste apare adevăratul soţ al lui Hester care îşi va ascunde identitatea. Se dă drept medic şi vrea să îl trateze pe preot care se îmbolnăveşte din cauza remuşcărilor.

Pe lângă o naraţiune captivantă, Nathaniel Hawthorne utilizează teme şi motive pe care fiecare societate le îmbrăţişează, precum trecutul şi prezentul persoanelor sau păcatele acestora.

Titlu: LITERA STACOJIE
Autor: Nathaniel Hawthorne
An apariție : 2018
Editura: RAO
Nr. Pagini: 333
Limba: Română
Gen Literar: Literatura clasica
Nota recenzorului: 9 / 10
Vizualizari recenzie: 1695

Alte recenzii de la Nathaniel Hawthorne:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Armonii automnale” de Elena Neagu
Recenzie „Armonii automnale” de Elena Neagu

  Doamna Elena Neagu a lansat anul acesta un nou volum de poezii, intitulat „Armonii automnale”. Cu toate că m-am gândit prima dată la anotimpul de toamna, parcurgând această carte am descoperit că momentul acțiunii nu este dedicat exclusiv anotimpului amintit,...

Recenzie ”Agonie și extaz vol. 1+2” de Irving Stone
Recenzie ”Agonie și extaz vol. 1+2” de Irving Stone

Agonie și extaz, povestea de viață a celui care a marcat istoria artei Indiferent dacă vorbim despre artiști, elevi ai școlii de Arte, persoane obișnuite, copii sau tineri și bătrâni, fie că au legături cu arta sau cu Italia, aproape nimeni nu poate să nu fi auzit de...

0 0 votes
Article Rating
Irina Fodor a fost redactor Booknation.ro și a scris 94 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Irina Fodor aici. Irina Fodor are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments

Descoperă cartea ”Evadare din România lui Ceaușescu”

X