Bun, deci cu Maestra am pățit ce n-am mai pățit vreodată cu o carte. Am primit romanul ăsta cu o copertă fascinantă (e roșie și mi se pare că emană senzualitate prin fiecare milimetru) de la Editura Litera și am început să îl citesc imediat. Nu am citit descrierea de pe spate, ba chiar mai mult, nici nu i-am verificat ratingul pe GoodReads. M-am aruncat cu brațele deschise într-un roman despre care nu știam absolut nimic (decât că face ravagii în literatura contemporană), ca să aflu, mai apoi, că ratingul pe GoodReads e de 2.96. Păi cum, așa puțin?
Lăsând introducerile la o parte, Maestra e o carte care mi-a plăcut, o carte pe care aș reciti-o la nesfârșit. Cum vedeți și pe copertă, Maestra e catalogată ca fiind un thriller. Eu zic că e mai mult de atât. Nu știu dacă am mai citit ceva atât de dur și complex, o carte care să mă lase efectiv fără cuvinte.
Ne întâlnim cu Judith. Pasionată de artă și frumos încă din copilărie, slujba acesteia la o galerie de artă pare a fi tot ce și-a dorit vreodată. La urma urmei, face ce-i place, nu? Însă salariul pe care îl primește nu este suficient pentru a-și acoperi lipsurile.
Deja știam că nu are rost să mă prefac a fi ceva ce nu eram, dar m-am gândit că, dacă devin un cameleon suficient de bun, nimeni nu s-ar gândi să mă întrebe despre mine. (…) De cele mai multe ori când chiuleam de la cursuri luam un autobuz către centru pentru a vizita Sala de Lectură Picton de la Biblioteca Centrală, sau Galeria de Artă Walker, pentru că locurile acelea îmi inspirau ceva în plus pe lângă frumusețile pe care le conțineau. Erau civilizate. Și să fii civilizat însemna să ai cunoștințe despre lucrurile potrivite. Oricât s-ar preface lumea că asta nu contează, este adevărat. Negarea acestui lucru este o idee la fel de prostească precum aceea că frumusețea nu contează. Și, pentru a ajunge printre lucrurile potrivite, trebuie să fii printre oamenii care le dețin.
Astfel, Judith acceptă un job la un club de noapte nici pe departe select. Știu ce vă gândiți, că e degradant și josnic. Așa gândeam și eu, dar ceva m-a făcut să-mi schimb părerea. Judith încearcă să facă față singură tuturor problemelor, știind că e mai puternică decât ceilalți. Am gasit-o chiar sensibilă la un moment dat și da, mi-a plăcut de ea. Lisa Hiton a reușit să creeze un personaj complex, o anti-eroină nimfomană și totuși pasionată de artă, o ființă de hârtie unică în lumea literaturii contemporane.
Maestra e o carte pe care urăști că o iubești. Și sunt sigură că foarte mulți dintre cititori preferă să nege că acest roman a fost pe gustul lor, de aici poate și ratingul slab pe GoodReads. Maestra e un roman tabu, și nu e pentru oricine.
Când am aflat că e asemănată cu Fifty Shades of Grey, am devenit sceptică la puterea a doua. Eu nu sunt o fană FSOG, deși am citit toată seria în speranța că părerea mea se va schimba. Maestra nu seamănă cu FSOG, deși da, avem parte de un limbaj sexual și vulgar, scene obscene și altele. Ce diferențiază Maestra de FSOG e profunzimea ideilor, substratul tentei sexuale.
Aș cataloga Maestra și ca un roman psihologic, întrucât Judith e într-o constantă bătălie dată între cele două personalități ale sale. De altfel, Maestra e un roman dur, erotic, un roman rece și crud despre singurătate și tristețe și despre cum fericirea e atât de firavă, încât o adiere de vânt o poate ruina.
Lecturi și zile frumoase!
Alte recenzii de la L.S Hilton:
E trecuita deja pe lista de dorinte. Sper sa reusesc sa o iau mai repede. Chiar imi place cum suna 🙂