Recenzie „Maestra” de L.S. Hilton

de | nov. 25, 2020 | Beletristică, Horror și Thriller, Limbi Străine, Recenzii cărți

Maestra de L.S. Hilton„Maestra” este un roman thriller erotic scris de britanica L.S. Hilton, pe numele ei real Lisa Hilton. Cartea a fost publicată în anul 2016 și face parte dintr-o trilogie erotică, acesta fiind primul volum din serie. Din aceeași saga mai fac parte și volumele „Domina”(2017) și „Ultima”(2018). 

„Maestra” de L.S. Hilton a fost promovată intens ca fiind o carte foarte bună, un thriller pe cinste și o nouă poveste a la „Cincizeci de umbre ale lui Grey”

Din păcate pentru mine nu a fost deloc bună. Deși m-a entuziasmat la început prin cuvintele despre ea de pe verso și din recenziile făcute de alți autori, pentru mine a fost o mare dezamăgire.

Domnița din poveste este o amatoare de sex pervers(nu că aș avea ceva împotriva acestui gen de oameni), ca să zic așa. Multe dintre fragmentele din carte sunt despre aventurile ei sexuale prin locuri mai mult sau mai puțin misterioase. Poate că ăsta este scopul cărții. Să te șocheze, să te uimească, să te stârnească. Dar mie mi s-a părut literatură porno ieftină.

Pe de altă parte, în roman mai este vorba și de artă, crime și o viață de lux trăită tot de tipa în cauză pe spinarea altora. Sau chiar peste cadavrul altora, mai bine zis. Poate că sună bine totul. Așa am crezut și eu și m-am așteptat să dau de un roman erotic care să mă pună în priză și să mă incite. Sau cel puțin să citesc un thriller credibil.

Personajul principal, această așa zisă maestră, începe la un moment dat să ucidă și nu se mai oprește

Asta devine o plăcere pentru ea, chiar dacă unele victime sunt total inocente. Femeia se mai și gândește la cum ar fi să își ucidă amantul în timpul partidei de sex doar pentru că asta îi dă senzații dintre cele mai tari.

Romanul „Maestra” de L.S. Hilton a fost o mare dezamăgire pentru mine. Și deși mai există două volume în seria erotică, nimic nu mă poate determina să le caut și să le citesc și pe acelea. Doar dacă poate ar fi ceva mai bine scrise.

Nu știu exact ce m-a motivat să văd cartea asta ca fiind una proastă.

Limbajul, povestea, crimele fără nici o logică, faptul că personajul scapă mereu de orice acuzație ca și cum i-ar vrăji pe toți. Pur și simplu e prea puțin credibilă. Iar scenele de sex, oricât de mult mi-ar plăcea la un roman erotic, aici sunt pur și simplu de duzină. Nimic nou. Nimic fantezist. Totul desprins parcă dintr-un film porno de închiriat.

Chiar sunt curioasă cum vi s-a părut vouă acest roman dacă l-ați citit. Accept orice părere. Nu trebuie să fiți de acord cu mine!

Titlu: MAESTRA
Autor: L.S. Hilton
An apariție : 2016
Editura: ZAFFRE
Nr. Pagini: 352
Limba: Engleză
Gen Literar: Erotica
Nota recenzorului: 5 / 10
Vizualizari recenzie: 1392

Alte recenzii de la L.S. Hilton:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White
Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White

Tot ce-am ascuns este o altă poveste ce are în prim plan bulling-ul dintre copii, un fenomen fast răspândit care tot ia amploare și soluțiile nu par să apară. Loreth Anne White trage un alt semnal de alarmă cu privire la ferocitatea copiilor care mânați de supărările...

Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë
Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë

La răscruce de vânturi este una dintre cele mai cunoscute povești clasice. Totul începe cu Heathcliff și Catherine, povestea de dragoste principală din roman, care duce la toată drama ce stă la baza romanului, în decorul de la Wuthering Heights și Thrushcross Grange....

Recenzie „Wildest Dreams” de L.J.Shen
Recenzie „Wildest Dreams” de L.J.Shen

L.J.Shen este o autoare care nu se potrivește oricui. Este un fel de Rina Kent, doar că o variantă mult mai soft, deși are potențial MARE să îi ajungă din urmă. Îi analizez stilul de mulți ani și este destul de complex, adică uneori are povești OK, care merg mult spre...

0 0 votes
Article Rating
Oana Maria Stefan este redactor Booknation.ro de 7 ani, 6 luni, 22 zile și a scris până acum 439 articole. Se află pe poziția 4 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Oana Maria Stefan aici. Oana Maria Stefan are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments