Recenzie “Magie între două lumi” de Kristin Hannah

de | dec. 16, 2023 | Beletristică, Dragoste, Recenzii cărți, Romantism

În tot răul e și-un bine! 

Suferi acum pentru a putea fii fericită cu adevărat mai târziu! 

Ți se dă doar cât poți duce! Timpul le rezolvă pe toate!

Atunci când ți se întâmplă ceva devastator care îți dezechilibrează tot universul apar din senin o grămadă de binevoitori plini de sfaturi jalnice și inutile.

Jalnice pentru că deși ți le zic cu zâmbetul pe buze, nici ei nu cred în ele câtuși de puțin.

Și extrem de inutile pentru că durerea ta e atât de intensă încât și dacă situația și-ar da restart imediat, tot ai avea nevoie de mult timp să ieși din starea de letargie.

Întotdeauna avem de ales!

Mereu viața îți mai dă o șanșă!

Ușor de zis. Clișee.

Din păcate totul depinde numai și numai de tine. De puterea ta de a merge mai departe. De dorința de a face totuși ceva pentru tine. Ceva ce te face fericit, ceva ce ai amânat mereu pentru că niciodată nu te-ai pus tu pe primul plan. 

Despre asta e vorba când încercăm să trecem peste o durere adâncă.

Despre “Noi”!Despre “Eu”! 

Ceilalți sunt doar culori și sunete de fond.

Cineva are mare nevoie de tine: du-te și caută-l!

Joy Candellaro primește o palmă zdravănă de la viață care îi învinețește sufletul și îi amorțește inima.

Dar când refuză cu înverșunare să întoarcă și cel de-al doilea obraz este proiectată (la propriu) într-o altă lume, una care ar putea fii și care are mai multe conexiuni cu sinele ei decât cea reală.

În această lume începe să se simtă mai utilă și noua familie, deși foarte reticentă la început, îi dă un sentiment de apartenență liniștitor.

Însă, încep să se nască niște suspiciuni, vis-a-vis de noua realitate, după ce mici semne se infiltrează în cabana Comfort Fishing Lodge.

Locul i s-a arătat de două ori: o dată l-a găsit ocazional într-o revistă care o invita să îl viziteze iar a doua oară l-a văzut pe săgeata unicului indicator ascuns din pădurea neumblată. Hmm, ce chestie!

Bobby are aproape 9 ani dar nu știe să citească mai deloc. La fix: Joy e bibliotecară și ea asta face toată ziua, ajută copiii la citit.

Tatăl l-a părăsit când avea doar 4 ani iar mama a murit. Și Joy a pățit la fel.

Ce coincidență…

Dar tatăl lui Bobby, Daniel, este acum din nou aici. Un văduv care se străduiește să fie părinte, așa cum poate și în stilul lui mai rece. În același timp se chinuie să treacă și peste propria lui durere.

Și Joy tot încearcă să treacă peste durerea ei.

Un scenariu siropos dar scris altfel.

Este Crăciunul! Dar niciunul nu vrea să îl sărbătorească. E prea plin de amintiri și resentimente care o să strice tot dacă vor forța nota.

Mai bine nimeni nu împodobește nimic ci așteaptă să treacă și apoi totul va fi mai ușor de digerat.

Dar când e un copil la mijloc se complică lucrurile și mai mult. 

Crăciunul e mai ales despre copii, despre inocența lor de a crede și despre entuziasmul unic și molipsitor când trăiesc sărbătoarea.

Joy se lasă purtată de val și îndrăznește să fie impulsivă, creativă și fericită.

Apoi, totul de dezintegrează. La propriu!

Durerea revine, speranța dispare și avalanșa de eșecuri par să o copleșească.

Joy nu mai știe ce este real și ce a creat imaginația ei. Au existat cu adevărat cabana, Bobby și Daniel?

Trebuie să afle tot adevărul până nu o ia razna iremediabil.

Magia Crăciunului face toată treaba!!!

Titlu: Magie între Două Lumi
Autor: Kristin Hannah
Traducător: Simona Tatu
An apariție : 2022
Editura: LITERA
Nr. Pagini: 312
Limba: Română
Gen Literar: Fictiune
Nota recenzorului: 8 / 10
Vizualizari recenzie: 15281

Alte recenzii de la Kristin Hannah:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell
Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell

Povestea celebră despre faimoasa Scarlet O'Hara: Totul începe în sudul Statelor Unite, în timpul Războiului Civil American, într-o epocă dominată de diferențe sociale, rasism și sclavie. Este o lume veche, construită pe aparențe și reguli stricte, care urmează să fie...

Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White
Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White

Tot ce-am ascuns este o altă poveste ce are în prim plan bulling-ul dintre copii, un fenomen fast răspândit care tot ia amploare și soluțiile nu par să apară. Loreth Anne White trage un alt semnal de alarmă cu privire la ferocitatea copiilor care mânați de supărările...

Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë
Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë

La răscruce de vânturi este una dintre cele mai cunoscute povești clasice. Totul începe cu Heathcliff și Catherine, povestea de dragoste principală din roman, care duce la toată drama ce stă la baza romanului, în decorul de la Wuthering Heights și Thrushcross Grange....

0 0 votes
Article Rating
Ramona Elena Batis este redactor Booknation.ro de 2 ani, 8 luni, 19 zile și a scris până acum 99 articole. Se află pe poziția 9 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ramona Elena Batis aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments