Recenzie „Mai rece ca gheața” de Jennifer L. Armentrout

de | mart. 25, 2020 | Recenzii cărți

 Inima Laylei s-a frânt într-o mie de fărâme atunci când Roth a fost aruncat în Infern iar tot ce încearcă acum este să treacă peste și să își vadă mai departe de viață. Dar atunci când Roth apare iar în viața ei îi zdrobește fiecare speranță, scopul sosirii și descătușării lui din iad fiind dorința ca Demonii să încheie un pact cu Gardienii. Durerea Laylei la cuvintele lui este imensă, mai ales când află că ea a fost o simplă distracție pentru el.

Însă șocul tuturor apare atunci când Roth divulgă motivul venirii lor: Un Lilin a fost născut. După îndelungate investigații și priviri ucigătoare din partea Gardienilor asupra Laylei, aceștia decid să încheie înțelegerea și să găsească Lilinul.

Dar totul devine din ce în ce mai complicat când Roth se întoarce în viața ei iar Layla este nevoită să îl vadă pe acesta zi de zi. Oscilând între dragostea pentru Roth, care s-a dovedit a fi o greșeală și dragostea imposibilă pentru Zayne, Gardianul pe care îl cunoștea de când era mică și pe care îl iubea în secret, viața ei este o luptă între viața unei fete normale de șaptesprezece ani cu probleme în dragoste și viața unei fete care este în parte Demon, în parte Gardian.

Când Zayne se apropie de ea și încearcă să îi arate adevăratele lui sentimente, Layla știe că dragostea ei pentru el este cea mai periculoasă armă care l-ar putea ucide în orice clipă. În cumpăna din inima ei, amintirile cu Roth și dragostea pentru el încă au un loc nemeritat și dureros. Dar pe parcurs, barierele lui Roth par să cedeze și să ne lase cu o singură întrebare: ce simte el cu adevărat?

Clanul Gardienilor devine tot mai nesigur pentru Layla iar ceea ce cândva reprezenta un loc călduros și primitor se transformă într-un loc rece plin de oameni care par să o urască. Când răspunsurile lor la întrebări nerostite încep să se arate, lumea Laylei este dată peste cap iar curând avea să afle că trădarea este de fapt cel mai dureros sentiment.

Singurele persoane care au acceptat-o cu adevărat au fost întotdeauna Zayne și Roth, dar ce poate ea să aleagă când realizează că iubește doi bărbați?  Când toți îi întorc spatele, când a pierdut un bărbat din viața ei, celălalt bărbat pe care îl iubește apare amenințător și gata să spulbere tot pentru a o salva.

Dar oare Layla mai poate fi salvată? Dragostea poate fi ca o otravă dar poate să fie și o dulce agonie pentru o inimă frântă. Tot ce știau ei pare să fie greșit iar sfârșitul pare mai aproape decât oricând. Se pare că nu toți au parte de un final fericit. Sau poate vor avea?

Titlu: MAI RECE CA GHEAȚA
Autor: Jennifer L. Armentrout
An apariție : 2020
Editura: LITERA
Nr. Pagini: 543
Limba: Română
Gen Literar: Fantasy
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 1896

Alte recenzii de la Jennifer L. Armentrout:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

Recenzie „Fiicele din Shandong” de Eve J. Chung
Recenzie „Fiicele din Shandong” de Eve J. Chung

Fiicele din Shandong este o dramă de familie cu accente pe tradițiile chineze și insignifianta viață a unei femei. Ascensiunea unui război civil aruncă familia nobilă Ang în declin, un declin însă care a început o dată cu prima naștere a unei fiice în locul unui fiu...

Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea
Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea

  Doamna Ileana Popescu Bâldea – poet, prozator, eseist – ne propune în volumul „Jaguarul”, o colecție de proze scurte în care fapte de viață se împletesc cu imagini suprarealiste. Măiestria artistică a autoarei se face simțită pe parcursul întregii cărți, iar...

5 1 vote
Article Rating
Ruxandra Dinu este redactor Booknation.ro de 6 ani, 6 luni, 27 zile și a scris până acum 410 articole. Se află pe poziția 5 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ruxandra Dinu aici. Ruxandra Dinu are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Salutare, dragilor! Sunt o mare visătoare, arta este o parte din mine încă de când eram un copil și fără ea, probabil nu aș vedea viața atât de colorată. Iubesc cărțile și lumea magică în care mă transpun acestea, iubesc să scriu poezii și încerc să mă ghidez cât mai mult după acel drag ”Carpe diem!”.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments