Născută și crescută într-o modestă familie de emigranți evrei, Nadine Gordimer (1923-2014), este una din cele mai reprezentative scriitoare sud-africane. Laureată a premiului ” Booker Prize” și mai apoi, în anul 1981, aureolată cu Premiul Nobel pentru Literatură, Nadine Gordimer ne oferă în romanul ” Nimeni alături de mine” apărut la Editura Art, alternativa, subtila metodă de subterfugiu prin intermediul ” povești din spatele poveștii”, un fel de tablou în tablou.
Dintr-un anumit punct de vedere avem de a face cu un manifest politic, unul frumos înrămat într-o poveste care relatează perioada de trecere de la dominația urmașilor războinicilor buri la repunerea în drepturi a fiilor băștinașilor de altădată. Apusul apartheid-ului și încununarea luptei pentru eliberarea populației de culoare este zugrăvită, într-un mod original și inconfundabil, prin intermediul unui stil necruțător care flagelează încă de la început ideea mistificării, mizând cu o incredibilă încredere pe ideea demascării. Povestea are efectul mănușii de mătase care pălmuiește obrazul neted într-o irefuzabilă invitație la duel. Este strigătul răscolitor care a așteptat îndeajuns de mult pentru a afla că zborul spre nemărginire este singura șansă de supraviețuire într-o lume care se complace în continua remodelare a realității de moment.
Avem de a face cu tăvălugul tăcerii conspirative, cu răzmerița refulării, abandonări și reabandonări, toate petrecute în ambele tabere, dar mai ales în ” tabăra dintre cele două tabere”
Citind ” Nimeni alături de mine” ai impresia că fix la jumătatea distanței dintre ceea ce a fost și ce va fi, într-un pârjolitor ” No mens land”, a înmugurit, aproape pe negândite, o lume a unui aparent metisaj, un alunecos amestec între acceptare și renegare.
Nadine Gordimer clădește o lume aflată într-un oscilant perpetuum mobile, o societate care veșnic învață să pășească semeț, ajungând totuși să amprenteze colbul existenței cu un mers șchiopătând, care creionează pretutindeni șotroanele înveninatelor regrete.
Regăsim în corsetul existențial al Verei Stark, personajul principal al romanului, anumite tendințe autobiografice, îmbinate cu un amplu crez politic, echidistant și plin de vervă, un strigăt născut din ralul strigătelor transmise pe linie ereditară.
Totul se învârte în jurul tentativei albilor de a scăpa imaculați de sub oprobiul unei judecăți care, încă, întârzie a se manifesta, și încercarea negrilor de mărșăluire triumfală pe un drum pavat cu sângele unor ființe înghițite de un război purtat de cei învățați să se roage întotdeauna doar cu pumnii încleștați.
Nadine Gordimer retușează lumea celor care poartă crucea sub mantia vanității, o lume a oamenilor care cred că au mereu la îndemână un as în mânecă, dar de fapt tot ceea ce ei ascund pentru inevitabilele zile de restriște este un joker soios care rânjește hâtru atunci când va deschide ușa din anticamera Judecății de Apoi.
Lectură plăcută vă doresc!
Alte recenzii de la Nadine Gordimer:
