Recenzie „O noapte, Marcovici”, de Ayelet Gundar-Goshen

de | iul. 26, 2016 | Beletristică, Dragoste, Istorie, Recenzii cărți

  O noapte, Marcovici este un roman pe care îl citești cu sufletul la gură și cu lacrimi în ochi, privind evoluția unui întreg popor, un adevărat throwback în timp.

Îmi place să citesc romane care-și împletesc coloana narativă cu elemente istorice, nu numai pentru că înveți o sumedenie de lucruri care nu îți sunt predate în școala, ci  pentru că mă simt condusă într-o altă lume, cu totul și cu totul diferită de cea în care trăim. Cărțile de genul O noapte, Marcovici sunt mărturiile unui univers care-a existat înainte de noi, sunt mărturiile vieților care s-au născut pentru a muri.

O noapte, Marcovici a fost tradusă din ebraică de Any Shilon și a apărut la noi la editura Nemira, în colecția Babel 😀 Acțiunea cărții e complexă și ușor greoaie pe alocuri, limbajul fiind unul interpretabil, cu precizări subtile și mesaj întortocheat, dar nu imposibil de descifrat, evident.

În O noapte, Marcovici istoria se împletește armonios cu dragostea și poveștile de viață ale celor din acea perioadă. Acțiunea romanului se derulează pe o perioadă îndelungată, începând înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, continuând mult după Războiul de Independență din 1948. La începutul romanului ni se prezintă cu lux de amănunte căsătoriile de formă, specifice perioadei. Palestinienii erau trimiși să se căsătorească cu evreicele din Europa, întorcându-se cu ele înapoi în Palestina, unde divorțau. Așa, poporul evreu putea să părăsească Europa în siguranță.

Oamenii trăiesc unii alături de alții ani îndelungați, se privesc față în față zile și nopți, și totuși orbecăie prin întuneric.

Iacov Marcovici, protagonistul textului, are și el parte de acest tratament. Când Iacov s-a întors din Europa alături de alți bărbați și soțiile lor, urmând să divorțeze, acesta a refuzat ferm divorțul de Bella, ajungând să se îndrăgostească de ea. Deși Bella, frumoasa lui soție, nu îl iubea, era practic legată de Marcovici, neputând să divorțeze. Acum dragoste cu forța nu se poate, dar pe atunci altele erau legile iubirii. Obligată să fie departe de dragostea vieții ei, un poet, Bella se consideră răpită, Iacov refuzând să o elibereze, așa cum era înțelegerea, iubind-o mai mult decât obsesiv. Bella fuge la cel pe care îl iubea cu adevărat, la Tel Aviv, rămânând însărcinată cu acesta, dar se întoarce la Marcovici. Se poate transforma oare ura în iubire?

Ce rost are să rumegi trecutul, când omul poate mușca din carnea viitorului?

Deși v-am prezentat pe scurt doar povestea de dragoste dintre Iacov și Bella, în realitate, O noapte, Marcovici este scăldat în poveștile de amor ale celorlalte personaje, oferindu-ni-se astfel perspective diferite asupra iubirii.

Stilul autoarei este unul unic, nu am mai întâlnit nimic asemănător în literatură. Pentru prima dată pot spune că, deși romanul e o continuă descriere, nu m-a plictisit absolut deloc, pasajele descriptive fiind vii, reale, palpabile cu puterea minții. Finalul m-a dezamăgit un pic, n-am înțeles de ce s-a terminat totul așa de brusc. O noapte, Marcovici e atât o lecție de istorie, dezvăluindu-se zeci de informații mai puțin știute despre poporul evreu, cât și un imn dedicat iubirii, dragostea fiind, de fapt, ceva rar și de cele mai multe ori efemer, dar etern prin intensitatea trăirilor.

O noapte, Marcovici e un roman dur, adevărat, viu. Un roman despre cum iubirea nu treabuie să existe neapărat în lume, dar trebuie să existe în noi.

Titlu: O NOAPTE MARCOVICI
Autor: Ayelet Gundar-Goshen
An apariție : 2016
Editura: NEMIRA
Nr. Pagini: 420
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 2563

Alte recenzii de la Ayelet Gundar-Goshen:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar
Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar

Lumea pare să evolueze cu o viteză mai mare decât cea a luminii. Cu o viteză pe care omul nu o poate măsura, cu o viteză pentru care omul se ferește parcă să o numească. Este viteza tehnologiei, a inteligenței artificiale și a algoritmilor! Știm! Știm asta pentru că...

Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom
Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom

Aceasta este o carte despre evrei, despre inumanul Auschwitz, despre teroare și exterminare.  Este o carte dureroasă, intensă și greu de digerat.  Ce o face diferită și specială față de toate celelalte povești din această perioadă dramatică? Felul în care ficțiunea...

Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell
Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell

Povestea celebră despre faimoasa Scarlet O'Hara: Totul începe în sudul Statelor Unite, în timpul Războiului Civil American, într-o epocă dominată de diferențe sociale, rasism și sclavie. Este o lume veche, construită pe aparențe și reguli stricte, care urmează să fie...

0 0 votes
Article Rating
Arianna Suduc a fost redactor Booknation.ro și a scris 176 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Arianna Suduc aici. Arianna Suduc are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
îmi place să dau cuvintele mele lumii dimineața. iubitoare de cafea cărți ceai pisici toamnă și frumos.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments