Cecelia Ahern m-a cucerit acum câțiva ani cu cartea Suflete pereche, pe care am citit-o în engleză. Mi-a plăcut foarte mult stilul ei, așa că am vrut să descopăr și alte scrieri. Bineînțeles, nu puteam să omit cartea care a făcut-o celebră, P.S. Te iubesc. Am citit-o abia acum câteva săptămâni și pot spune că își merită laudele.
Cartea este foarte emoționantă și cu siguranță va lăsa cititorii cu lacrimi în ochi, sau cel puțin cu o stare de tristețe. Toate cărțile autoarei au în ele lecții de viață, iar P.S. Te iubesc nu face excepție.
Holly Kennedy pare să aibă o viață perfectă alături de soțul ei, Gerry. Sunt împreună de când erau în liceu și se iubesc la fel ca în prima zi. Gerry era soțul perfect, cel care îndeplinea aproape toate sarcinile și care avea un job bine plătit.
Însă bula lor de fericire avea să se spargă mai curând decât ar fi crezut.
Atunci când durerile de cap nu-i dau pace, Gerry merge la un control medical, iar rezultatul este departe de ce și-ar fi închipuit. O tumoare pe creier era cauza durerilor. O tumoare pe creier care nu poate fi operată. Tot ce mai poate să facă este să-și petreacă timpul rămas cu soția lui. Însă șocul pe care îl simte Holly atunci când rămâne singură este mult prea mare, ca și cum ar fi visat și cineva ar fi trezit-o brusc la realitate.
Iar realitatea este mai dură decât credea.
Astfel, cartea începe cu imaginea lui Holly cea îndurerată, care nu știe cum să trăiască fără iubitul ei soț. Chiar dacă povestea este narată la persoana a treia, autoarea reușește să surprindă toată suferința lui Holly și să-i transmită cititorului acele emoții. Protagonista se izolează în casă și se agață de orice lucru care i-a aparținut soțului ei. Însă până și ea realizează că nu poate trăi așa la nesfârșit. Trebuie să meargă mai departe, chiar dacă Gerry nu mai este alături de ea, fizic.
Să găseşti pe cineva pe care să-l iubeşti şi care să te iubească este un sentiment extraordinar, extraordinar. Dar să găseşti sufletul pereche este şi mai grozav. Un suflet pereche este unul care te înţelege ca nimeni altul, te iubeşte ca nimeni altcineva, va fi mereu alături de tine, indiferent ce s-ar întâmpla. Se spune că nimic nu durează la nesfârşit, dar cred cu tărie că pentru unii iubirea continuă şi după ce ei nu mai sunt printre noi.
Procesul ei de vindecare începe în ziua în care mama ei îi oferă un plic. Acesta conținea zece scrisori de la Gerry, câte una pentru fiecare lună din an. Bărbatul i-a lăsat soției instrucțiuni pentru a-i alina suferința pierderii. Gerry nu-și dorea ca soția lui să-l plângă toată viața, așa că i-a aranjat diverse activități care să o scoată din casă și să înceapă din nou să petreacă timp cu cei dragi.
Toate scrisorile de la Gerry aveau la sfârșit nelipsitul „P.S. Te iubesc”.
Chiar dacă scrisorile erau singurul mod de a-și păstra soțul aproape, Holly a trecut prin multe stări de tristețe. Atunci când îți petreci mai mult de jumătate din viață alături de cineva, e foarte greu să mergi mai departe. Iar ea a rămas văduvă la doar treizeci de ani! Însă a început să vadă sensul instrucțiunilor lui Gerry și să le urmeze, chiar dacă unele erau activități pe care ea nu le-ar face, în mod obișnuit.
Păstrează amintirile noastre minunate, dar nu-ţi fie teamă să-ţi faci altele noi.
Astfel, Holly reușește, cu pași mici, să meargă mai departe și să se bucure de viață. Ba chiar să meargă în vacanță împreună cu prietenele ei, Sharon și Denise. Bineințeles, vacanța a fost aranjată de Gerry. Dragostea dintre ei depășește orice limită, chiar și după moarte. Gerry reușește să-i fie alături femeii pe care a iubit-o până la ultima suflare, chiar dacă nu fizic.
De ce nu e bine să vezi mai întâi filmul
Am citit această carte de curând și nu știu de ce nu am făcut-o până acum. Am comis o greșeală, și anume să văd filmul, în urmă cu câțiva ani. Și sfatul meu este să nu-l vedeți nici voi înainte, pentru că are foarte multe diferențe. Ideea de bază a cărții este cea cu scrisorile, însă plotul este modificat. De aceea e bine ca filmul să fie vizionat după citirea cărții.
P.S.Te iubesc este un roman de dragoste, în esență, dar nu un simplu clișeu, în care totul e roz și se termină cu bine. În cartea Ceceliei Ahern, este vorba despre suferință, pierdere, durere și puterea de a merge mai departe. Oamenii au nevoie de timp pentru a trece peste moartea persoanei iubite. Iar soarta a fost nedreaptă cu Holly și cu Gerry, pentru că aveau doar treizeci de ani, atâtea amintiri pe care și le-ar fi putut face, atâtea momente, poate și un copil…
Însă tocmai aceasta este ideea, faptul că momentele alături de cei dragi trebuie apreciate cât mai mult, pentru că la un moment dat va fi prea târziu. Nu este prea târziu pentru Holly să ia totul de la capăt, însă procesul de vindecare este unul lung și anevoios. Eu am citit cartea din cea mai nouă ediție, chiar din acest an, cu o copertă specială, ca să poată fi în ton cu partea a doua a romanului, Post Scriptum, pe care o voi recenza în curând.
Alte recenzii de la Cecelia Ahern:
