ps-te-iubesc_1_produs

Există cărţi care se lipesc de sufletul tău. Cărţi scrise cu un mesaj incredibil de frumos, scrise într-un mod sublim – cărţi de care nu ai cum să nu te îndrăgostești.

P.S. Te iubesc este cartea de debut a scriitoarei Cecilia Ahern. O poveste despre o iubire nemuritoare care vă va cuceri de la primele pagini! (Şi un cadou foarte bun pentru Ziua îndrăgostiţilor, că tot bate la uşă!).

Holly şi Gerry au genul acela de relaţie pe care toţi şi-o doresc: pur şi simplu sunt suflete pereche. Duc o viaţă fericită şi liniştită, înconjuraţi de prieteni şi de familie. Par să aibă tot ce îşi doresc, lumea e la picioarele lor.

Nu îşi pot închipui viaţa unul fără celălalt, însă Gerry este diagnosticat cu o tumoare pe creier şi, în cele din urmă moare. Holly rămâne singură şi, după cum era de așteptat, e devastată. Însă Gerry nu a abandonat-o, îi lasă zece scrisori (toate încheindu-se cu P.S. Te iubesc) care o vor ajuta să renască, să devină mai puternică. Îndeplinind „sarcinile” trasate de Gerry, Holly reușește să zâmbească din nou şi chiar să iubească.

Romantismul, tristeţea, umorul se împletesc în P.S. Te iubesc şi dau naştere unei cărţi cu adevărat de neuitat. Nu e este un roman de dragoste, ci o poveste despre cum eroina reușește să treacă peste suferinţa pricinuită de moartea soţului ei, o poveste a renaşterii… Sau, mai bine spus o poveste despre ce s-a întâmplat după ce moartea i-a despărţit! O poveste pe care vă invit să o descoperiţi!

Datorită succesului incredibil înregistrat de carte, în 2007 s-a realizat şi o ecranizare cu Hilary Swank şi Gerard Butler în rolurile principale. Deşi uşor diferită de carte (lucru de aşteptat), consider că e una din cele mai reuşite ecranizări ale unei cărţi!

Titlu: P.S. TE IUBESC
Autor: Cecilia Ahern
An apariție : 2011
Editura: ALLFA
Nr. Pagini: 400
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 4457

Alte recenzii de la Cecilia Ahern:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy
Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy

În ultima perioada, Elle Kennedy a explodat în popularitate. Serie ei "Off- Campus" a fost ecranizată și serialul a făcut furori pe toate platformele. După ce am văzut seria, mi-am adus aminte cât de mult mi-au plăcut personajele și cu cât drag am citit cărțile, așa...

Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde
Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde

Seria "Windy City" a fost o mare surpriză pentru mine. La început mi s-a părut că este prea ridicată în slăvi și având experiențe nereușite cu cărți promovate excesiv, dar fără substanță, am amânat-o cât am putut. Am amânat-o și din cauza primului volum, care între...

Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes
Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes

Fiica din Spania este un roman cu nuanțe romantice împletite cu nuanțe suave de thriller ce ne poartă pașii în cercetare, descoperire și iertare. Lorena Hughes ne arată că o pierdere nu vine niciodată fără o compensație. Dacă această compensație este pe măsura pierderii acest lucru rămâne de văzut în funcție de așteptările și de năzuințele primitorului dar, mai ales, de deschiderea sufletului acestuia față de nou și renaștere

0 0 votes
Article Rating
Diana Elena Neaţă a fost redactor Booknation.ro și a scris 229 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Diana Elena Neaţă aici.
Subscribe
Notify of
guest

1 Comentariu
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Dana

Am cumparat recent cartea, auzisem de ceva timp de ea si voiam sa o citesc. A fost ceva atat de neasteptat si frumos in modul ales de Gerry pentru a o ajuta pe Holly sa mearga mai departe, sa invete sa traiasca fara el ! Eram si eu curioasa, in timp ce citeam, ce va cuprinde urmatoarea scrisoare. Finalul m-a surprins putin, recunosc !