Recenzie “Pacienta tăcută” de Alex Michaelides

de | feb. 8, 2022 | Beletristică, Literatură Contemporană, Recenzii cărți, Suspans

Pentru început, trebuie să recunosc faptul că am achiziționat acest volum datorită reclamelor care îl prezentau drept un best-seller internațional, care urmează a fi ecranizat.

Romanul “Pacienta tăcută” de Alex Michaelides o are în centrul atenției pe pictorița Alicia Berenson, dar, în paralel, este prezentată viața și activitatea psihoterapeutului Theo Faber care o tratează pe Alicia.

Lumea celor doi protagoniști pare să se interconecteze când medicul se angajează la spitalul psihiatric “The Grove” în care Alicia Berenson era internată, după ce fusese acuzată de o crimă.

Capitolele alternează, urmărim pe de o parte scene de familie ale psihoterapeutului Theo Faber, amintirile lui din copilarie, dar, în planul principal, urmărim eforturile acestuia de a o ajuta pe Alicia. Când Theo Faber s-a angajat la „The Grove”, femeia nu mai vorbea de șase ani, de la data la care se presupunea că își ucisese soțul.

Pentru a ne stârni și mai mult interesul, în unele capitole autorul inserează pagini din jurnalul pictoriței. Încetul cu încetul, povestea capătă contur, abuzurile din copilărie se împletesc cu trădările, deziluziile și infidelitățile din viața adulților.

Alex Michaelides crește suspansul, pagină după pagină. Prin câteva detalii ne dă de înțeles că au fost implicate și alte persoane în crima respectivă și că este posibil ca Alicia Berenson să fi fost acuzată pe nedrept. Pe măsură ce tratamentul avansează, Theo Faber începe și o investigație pe cont propriu, pentru a elucida faptele premergătore crimei și pentru a stabili în ce stare emoțională se afla pacienta la momentul acela. Pornind de la informațiile din jurnalul Aliciei și de la declarațiile familiei, Theo Faber recompune, ca pe un puzzle, trecutul pacientei. Cu această ocazie ies la iveală o seamă de similitudini și am început să mă întreb cine pe cine tratează.

Ca în orice roman polițist, spre final lucrurile iau o turnură diferită, apar indicii noi care răstoarnă ipotezele construite cu meticulozitate pe parcusul celor trei sute pagini.

Din punctul meu de vedere, “Pacienta tăcută” de Alex Michaelides este un roman complex, cu infelxiuni psihologice, dar care nu s-a ridicat la înălțimea așteptărilor create de numeroasele reclame făcute acestei cărți.

Titlu: PACIENTA TĂCUTĂ
Autor: Alex Michaelides
An apariție : 2019
Editura: LITERA
Nr. Pagini: 368
Limba: Română
Gen Literar: Crime, Thriller, Mistery
Nota recenzorului: 8.5 / 10
Vizualizari recenzie: 2836

Alte recenzii de la Alex Michaelides:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar
Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar

Lumea pare să evolueze cu o viteză mai mare decât cea a luminii. Cu o viteză pe care omul nu o poate măsura, cu o viteză pentru care omul se ferește parcă să o numească. Este viteza tehnologiei, a inteligenței artificiale și a algoritmilor! Știm! Știm asta pentru că...

Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom
Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom

Aceasta este o carte despre evrei, despre inumanul Auschwitz, despre teroare și exterminare.  Este o carte dureroasă, intensă și greu de digerat.  Ce o face diferită și specială față de toate celelalte povești din această perioadă dramatică? Felul în care ficțiunea...

Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell
Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell

Povestea celebră despre faimoasa Scarlet O'Hara: Totul începe în sudul Statelor Unite, în timpul Războiului Civil American, într-o epocă dominată de diferențe sociale, rasism și sclavie. Este o lume veche, construită pe aparențe și reguli stricte, care urmează să fie...

0 0 votes
Article Rating
Elena Constantin este redactor Booknation.ro de 5 ani, 2 luni, 16 zile și a scris până acum 83 articole. Se află pe poziția 10 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Elena Constantin aici.
Pasionată de lectură și de psihologie, îmi place să încurajez dezvoltarea unei vieți armonioase. Valorile personale sunt: autocunoaștere, dragoste, prietenie, bunăstare, spiritualitate.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments