Pentru mine a fost într-adevăr o bucurie să o redescopăr pe Cella Serghi, pentru că e oarecum legată de adolescența mea, când elevă fiind la un profil filologic eram obișnuită să citesc aproape tot ce îmi cădea în mână dar mai cu seamă autori de care nu mai auzisem. Am descoperit-o în biblioteca mamei mele pe raftul cu autori români printre cărțile lui Haralamb Zincă, Rodica Ojog-Brașoveanu sau volumul cartonat de teatru al lui Barbu Delavrancea. De aceea am redescoperit acum după foarte mulți ani cu multă nostalgie, romanul Pânza de păianjen pe care îl văd într-o altă lumină și înțeleg mai bine rolul unor personaje.
Cella Serghi creează un roman deosebit de sensibil și autentic plasat în perioada cenușie de după al doilea război când familiile de refugiați luau totul de la zero iar cele cu stare încercau să păstreze aparențele de familii boierești cu servitori și candelabre de Italia.
Diana Slavu și Ilinca Dima sunt personaje reprezentative pentru ambele clase sociale. Diana provine dintr-o familie de refugiați, cu un tată care se chinuie în fiecare zi să le asigure pâinea și un acoperiș și o mamă care nu a dorit să se căsătorească din interes și acum e nevoită să facă economii și minuni financiare pentru a ține familia împreună pe linia de plutire. Ilinca în schimb este o fată căreia nu i se refuză nimic, nu poartă rochii pătate de împrumut, are pantofi noi și chiar dacă nu e foarte talentată la pian este trimisă la Paris pentru un an să studieze cu un profesor celebru.
Scriitoarea o transformă pe Diana Slavu în pesonajul principal, descriind-o ca pe o fată conștientă de nivelul social la care se află familia ei și încearcând să păstreze aparențele nu invită pe nimeni acasă. Farmecul ei nu are deloc de pierdut din cauz asta, ba dimpotrivă se pare că uneori chiar sporește și atrage bărbați bogați cu stare care sunt gata să o ia de nevastă sau să îi devină protectori. Ilinca prietena din timpul școlii a Dianei este cea care ne dezvăluie personajul principal, citind pe nerăsuflate câteva caiete lăsate în grija ei chiar de prietena ei, caiete pline cu amintiri din anii de școală și de după terminarea liceului, istorioare romantice dar și episoade tragice, ca cele două sinucideri ale unor prieteni din grupul lor. Lectura acestor caiete îi face și pe cititorii părtași la deciziile Dianei, la plimbările și aventurile de la Mangalia unde se va îndrăgosti de pictorul Petre Barbu la episodul Balcic unde cunoaște oameni interesați dar mai ales, un alt bărbat care o va influența, doctorul Alexandru Dobrescu. Vom afla despre decizia de a se căsători din interes și prietenie cu Michi, un băiat care o iubea foarte mult dar de care în final va divorța.
Diana scrie toate aceste intâmplări ca un exercițiu de memorie și eliberare poate în nopțile în care suferea de insomnie, iar gestul de a le încredința Ilincăi vine mai mult din dorința de a se face înțeleasă, de a se explica chiar, în fața acestei prietene bogate care poate după ce le va citi va înțelege câte dezamăgiri adunase Diana și cât de mult a crezut că va putea scăpa de panza de păianjen aruncându-se într-o căsnicie din interes.
Poate vă gândiți că pânza de păianjen sunt aceste relații și aventuri ale Dianei cu bărbați care se îndrăgostesc de părul ei de culoarea căpițelor de fân ochii verzi și zambetul perfect cu dinți stălucitor de albi. Titlul cărții este însă imaginea sărăciei, destinul cenușiu al Dianei, viața de nomad pe care a fost nevoită să o ducă până în adolescență alături de familia ei. Iar o remarcă a ei poate explica personajul, copii săraci sunt răi pentru că numai așa se pot apăra de răutăți și ironii.
Cella Serghi merită citită, face cinste litertaturii noastre iar romanul ei Pânza de păianjen poate fi citit la orice vârstă, mai ales de domnișoare și doamne. Lectură plăcută !
Alte recenzii de la Cella Serghi:
