Anotimpul aducerilor aminte a venit, poate subit sau în mod firesc, și peste fruntea scriitorului simbol al Epirului, marele maestru Ismail Kadare, romanul ” Păpușa”, care în mod indubitabil face dovada unei memorialistici de o sfâșietoare onestitate, reprezentând descorsetarea sau evadarea din canonic prin trecerea de la istorismul națiunii albaneze la cel individual.
Prins în dese raiduri de nostalgie maleabilă și tristețe arămie, fără a fi elegiac sau intransigent, nevrând să înfiereze vreun moment al trecutului, cel puțin nu în mod vădit, Ismail Kadare, oarecum liturgic și totuși incisiv, își cântă pierderea celor dragi, dar și timpurile care, în pofida precarității, au avut o anumită boemie îmbietoare, un parfum surprinzător de îndestulător în anumite perioade ale existenței sale, inoculând în sufletul scriitorului primordialul amestec de beznă și lumină din care, ceva mai târziu, bărbatul Ismail Kadare s-a priceput să culeagă medicamentația propice sufletului său.
Întâlnim în romanul ” Păpușa”, care dincolo de stilul duios al narațiunii, este unveritabil elogiu adresat mamei sale, descriptivismul absolut halucinant și minuțios al orașului Gjurokastra, urbea natală a scriitorului, la fel cum descoperim, cu o reală plăcere, consider eu, pasaje sau capitole întregi despre inadaptare, sărăcie, speranță și naivitatea dualismului senzorial.
Romanul ” Păpușa” este tributul suprem pe care Ismail Kadare îl aduce inevitabilului bilanț al existenței într-un laudator tempor acti care totuși nu încearcă să cruțe în vreun fel carențele copilăriei și nici vicisitudinile îndurate, transformându-și mama într-un zeu aflat deasupra tuturor zeilor, ca un gând permanent care, între prinos și prisos, va fi întotdeauna alături de tine.
O carte de neratat.
Lectură plăcută.
Alte recenzii de la Ismail Kadare:
