Recenzie: „Pe drumul schimbării” de Un Anonim

de | mai 28, 2019 | Recenzii cărți

”Pe drumul schimbării” scrisă de Un anonim, este o carte despre procesul de transformare, după ce trecem printr-o experiență care ne poate traumatiza pe viață, dacă îi permitem acest lucru.


 Alege să scapi de măști și să poți iubi ceea ce vezi în oglindă!


Andreea este o persoană simplă, dintr-un mediu obișnuit. Lucrează într-o bancă, este proaspăt logodită cu un bărbat care o iubește, are o viață aparent normală, până într-o zi… Acea zi neagră, care o va marca pentru tot restul vieții ei.

Se trezește într-o parcare, plină de durere, cu sângele șiroind, neînțelegând ce i s-a întâmplat. Ajunsă la spital, încearcă să pună cap la cap evenimentele nefaste, lăsându-se imediat pradă tristeții și durerii din suflet. Din acel moment, Andreea moare, părticică cu părticică…

Radu încearcă să o înțeleagă, să îi fie aproape, chiar dacă și pe el îl doare. Suferă și el pentru tot ce s-a întâmplat, evenimentul a lovit în trei părți: pe Andreea, pe el, relația lor. Dar el are răbdare, căci o iubește si o înțelege. Știe că ea are nevoie de timp, de spațiu, de oameni noi, să poată uita. Deși nu crede că poate uita de tot, vreodată. A marcat-o prea tare și este absolut normal.

Cluburile, țigările și alcoolul îi devin Andreei cei mai buni prieteni, fiind cele mai bune remedii pentru uitare. Se degradează puțin câte puțin, lăsându-se topită în umbra celei ce a fost odată. Totul începe să se ducă de râpă, căci șefa ei o roagă să-și ia o pauză ca să-și revină, Radu începe să-ți piardă înțelegerea; dar ce nu știe el, este că ea are o strategie să-l îndepărteze de ea.

Se simte murdară și totodată nedemnă de el, de toată lumea. A fost o victimă, da, dar noaptea aceea a marcat-o atât de puternic încât nu vede cum ar putea să-și mai revină la ce a fost odată.

Spre surprinderea ei, Radu nu vrea să plece. Au avut 9 luni grele, chiar imposibile, a  văzut o față necunoscută a ei, dar nu s-a speriat și nu și-a pierdut speranța. Andreea lui este tot acolo, trebuie doar să lupte împreună să o regăsească și să o aducă acasă.


Trecutul ne poate defini viitorul doar în măsura în care îl lăsăm noi. Și putem alege în a fi victime ale vieții și ale întâmplărilor, sau stăpâni pe viața noastră și creatori ai evenimentelor ce ni se întâmplă. 


Adriana are 63 de ani, dar cu greu îi dai 42. Înaltă și sprintenă, cu o lumină aparte în ochii ei albaștri, are puterea de a liniști pe oricine din jurul ei. Odată intrată în studioul de yoga, Andreea se simți învăluită de un val de căldură și de o familiaritate neobișnuită.

De aici, Andreea și Radu trec prin niște schimbări ciudate, dar plăcute, cochetând cu întrebări și răspunsuri menite să le schimbe pentru totdeauna viețile. Ce aport are Adriana în povestea asta? Vă las să descoperiți singuri.

Cartea ”Pe Drumul Schimbării” poate fi povestea de viață a oricui. Indiferent prin ce tip de evenimente neplăcute am trecut fiecare, sfaturile și mesajele din carte au aplicabilitate universală. Ne motivează, ne fascinează și ne dau dă răspunsuri pe care cu siguranță le bănuiam sau le știam, dar nu aveam suficientă încredere. Răspunsurile toate sunt deja în noi, trebuie doar să ne facem timp să le ascultăm.


Experiențele pe care le trăim, doar sunt și atât. Nu trebuie să ne definească, din contră. Trebuie să ne ajute să devenim mai puternici, mai stăpâni pe propria noastră viață.


 

 

Titlu: PE DRUMUL SCHIMBĂRII
Autor: Un Anonim
An apariție : 2019
Editura: ROTIPO
Nr. Pagini: 193
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: 8 / 10
Vizualizari recenzie: 3911

Alte recenzii de la Un Anonim:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura
Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura

Seria "Windsor" este destul de interesantă și, deși are mai multe volume care converg în același punct – căsătorii aranjate –, fiecare poveste are un liant diferit și un protagonist care reușește să impresioneze mai mult. Volumul 3 se numește "Căsătoria nedorită” și a...

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

0 0 votes
Article Rating
Cristina Dobrescu a fost redactor Booknation.ro și a scris 47 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Cristina Dobrescu aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments