Mi-a plăcut tare mult prima parte din această serie. Conceptul a fost original și tulburător, lumile incredibil de animate și misterioase, personajele complexe și puternic conturate. V-am povestit de ea aici, pe larg căci am vorbim ce-i drept cam mult. Nu m-aș fi așteptat ca această a doua parte să-mi placă la fel de mult, deși este oarecum diferită și nuanța de basm mult mai accentuată. Poate fi citită fără probleme ca stand alone deoarece acțiunea este premergătoare celei din Orice inimă e o poartă.

Urmărim povestea celor două gemene: Jack și Jill și aventura lor în Mlaștini care va săpa urme adânci în personalitățile lor.

Jacqueline și Jillian sunt gemene, cu chipuri perfect asemănătoare, dar cu caractere și personalități foarte diferite. S-au născut într-o familie de perfecționiști și au fost educate pentru a deveni idealul unuia dintre părinți. Jill este protejata tatălui, fiul pe care și l-a dorit, iar Jack este favorita mamei, fetița ei perfectă cu rochițe și volane. Legătura dintre cele două surori are de suferit și este foarte fragilă deoarece fiecare și-a dorit la un moment dat să schimbe locurile cu cealaltă numai că pe lângă aspirațiile părinților nu mai au loc și propriile lor dorințe și educația primită le frânge pornirile libere. Singura care a încercat să le apropie a fost bunica, dar ea a fost repede înlăturată de părinți care vedeau în ideile ei un pericol pentru educația favoritelor.

În momentul în care aventura lor în Mlaștini începe, fetele se văd nevoite să schimbe rolurile și să trăiască despărțite. Toate principiile care le-au fost insuflate de părinți devin nefolositoare în noua lume și fiecare încearcă să se adapteze condițiilor impuse. Iar schimbarea lor este capitală, deși nu ambele au parte de schimbări pozitive.

Pe cât de tare am admirat unul dintre personaje pentru hotărâre și stoicism, pe atât de tare l-am compătimit pe celălalt pentru naivitate și apatie. Pe cât de ancorată în realitatea a fost una dintre fete, pe cât de repede a înțeles ce se întâmplă, ce pericole o pândesc și care e alegerea care o favorizează, pe atât de tare s-a înșelat cealaltă și a luat decizii determinate de invidie, gelozie și aroganță. Două fețe ale aceleași monede și, totuși, diferite ca ziua de noapte. Finalul a demonstrat caracterul real al personajelor și a fost înduioșător și foarte educativ.

Mi-a plăcut foarte tare atmosfera creată de autoare pentru acest tărâm magic, întunecat și plin de pericole. Mi-a plăcut posibilitatea oferită fetelor de a-și alege drumul și am susținut alegerile uneia. Este o carte despre puterea familiei, dar și despre pierderea inocenței. Este despre belgiuce plumbuite ce atârnă de sufletele unora și despre comorile nebănuite pe care și le descoperă alții în suflet, nerenunțând la speranță. Este o carte despre alegeri și loialitate. Este despre manipulare și naivitate față în față cu determinarea și libertatea de acțiune. Este despre legături de sânge ce nu pot fi rupte orice s-ar întâmpla. Recomand.

Se încarcă ofertele din librării…

Despre redactorul articolului

AngelaRedactor Booknation.ro7 ani, 9 luni, 24 zile623 articolelocul 3/12Toate articoleleBlog

Sunt bookaholica ce se scaldă în cești de cafea și pahare de vin pentru a nu pierde ritmul și timpul, care e așa scurt și întotdeauna invers proporțional cu lista mea de must-read. Recomand cărțile bune cu inima deschisă și povestesc cu foc și nervi atunci când sunt dezamăgită. Sunt omul cărților pe față, îmi asum ce scriu și îmi argumentez părerile și recenziile. Îmi place să împărtășesc impresii, să vorbesc deschis și fără pretenții despre cărți bune și mai puțin bune.Sunt Angela, sunt ploieşteancă get-beget, revoluționară şi naționalistă. Sunt cititoare de cursă lungă şi îmi place să împart cu alții bucuria lecturii atât aici pe Booknation cât și pe blogul meu personal. Pentru că viața fără cărți este pustiu, iar lectura este balsam pentru suflet și plăcerea mea vinovată. Vă aștept la dezbateri aprinse în contradictoriu pe marginea recenziilor mele și nu numai, pentru că polemica e parte din mine, cum e și lectura.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted