Sintagma pentru toată viața mă duce cu gândul la o poveste de dragostea siropoasă, alături de care să plâng parcurgând pagină după pagină fără oprire. Însă ideea mea se stinge brusc după prima pagină atunci când aflu despre Marcus Clarke care vizitează Tasmania pentru a se documenta despre coloniile peniteciare britanice. Acesta este miezul celui mai cunoscut roman al lui Clarke, care începe să apară în 1870, luna martie, în foileton în publicația The Australasian, sub denumirea de His Natural Life, denumire ce se va schimba odată cu publicarea în volum – For the Term of His Natural Life, în anul 1874.
Povestea începe în anul 1827 când tânărul Richard Devine, în vârsta de 22 de ani primește prima lovitură dintr-un șir parcă nesfârșit de încercări. Punctul de plecare al destinului crud al lui Richard este momentul când, într-un moment de furie mama sa, Lady Devine îi destăinuie soțului ei un secret îngropat în urmă cu 22 de ani, și anume, adevărata indentitate a tatălui biologic al tânarului Devine. Dezvăluire ce atrage după sine izgonirea bastardului. Printr-un mare ghinion Richard este arestat și acuzat de o crimă comisă de Richard tatăl. Singur pe lume și lipsit de apărare este nevoit să își asume o nouă identitate, Rufus Dawes, admite doar jefuirea cadavrului, dar nu este crezut și este acuzat de crimă și furt, urmând a fi trimis la bordul vasului Malabar către închisoare unde urma să-și petreacă restul vieții.
Romanul decurge într-un ritm lent, dar suficient de rapid pentru a nu obosi cititorul și cuprinde o multitudine de descrieri minuțioase, uneori greu de urmărit. Fiecare capitol aduce la lumină un nou aspect legat de tratamentul pe care îl primeau deținuții, o nouă încercare prin care fiecare deținut se pierde pe sine, o nouă probă care iși lasă amprenta asupra lui Rufus.
Marcus Clarke înfățișează decăderea umană și deznădejdea în cel mai crud și realist mod posibil, indiferent că avem în vedere deținuții, preoții sau oamenii regelui dar și familiile lor deopotrivă.
Vă invit să descoperiți în paginile romanului Pentru toată viața care este singurul gând ce poate ține în viață, un om care a pierdut tot, existență, familie, nume, onoare, avere și o mare parte din suflet.
În clipele disperate ale vieții noastre, când suntem aduși față în față cu anihilarea, când suntem suspendați și pendulăm deasupra imensei pustietăți a morții, devenim conștienți că propria nostră persoană, pe care credeam că o cunoaștem atât de bine, are capacități bizare la care nu ne-am fi gândit.
Alte recenzii de la Marcus Clarke:
