Cartea „Prin ochi de copil” a fost publicată la editura Stef din Iași, în 2018. Alexandra Ristea Ionescu, autoarea cărții, afirma că pasiunile ei, înainte să devină mamă, erau matematica, în special geometria, cărțile polițiste şi dezlegarea rebusului, dar în prezent, cei doi copii ai ei au devenit o inspirație și pentru altă pasiune – scrisul.

Acum, pe lângă cartea de povestiri în versuri „Istorioare hazlii, în versuri, pentru copii”, volumul de poezii „Prin ochi de copil” autoarea mai are în lucru încă o carte de povestiri în versuri şi una cu poveşti, acestea fiind proiecte pe care le va aduce în fața cititorilor în viitorul apropiat.

Cartea „Prin ochi de copil” cuprinde poezii care ating mai multe teme interesante pentru copii sau pentru copilul din tine, ca adult:

“Veţi găsi aici în carte,
Pentru fiecare-n parte,
Poezia potrivită,
Ce se vrea a fi citită.”

· Animăluţe: “Peştişorul auriu,/În acvariu e zglobiu./Înoată şi nici nu-i pasă,/
De pisica mustăcioasă.”
· Anotimpuri “Recolta e adunată,/În hambare îndesată,/Iar harnice gospodine,/
Au cămări cu rafturi pline.”
· Magie „Hocus pocus”, iar ai spus./Ce-a fost desenat, s-a dus./Foaia albă a rămas,/
Altui desen să-i dai glas.
· Fenomene ale naturii, păsări, jucării, numerația de la 0 la 10
· sau chiar poezie pentru mămica „Multe flori voi aduna,/Doar pentru mămica mea.”

Poezioarele sunt accesibile, educative, încercând totodată să atingă și tematica programei preșcolare. Astfel, cartea poate fi folosită și de către educatoare în cadrul activităților specifice în grădinițe. Fiecare poezie este însoțită de câte o ilustrație viu și jucăuș colorată.

Stilul este ritmat, simplu, melodios, pe înţelesul micuţilor. Se regăsesc atât rime împerecheate vers 1 cu vers 2 si vers 3 cu vers 4, cât şi rime încrucișate, vers 1 cu vers 3 și vers 2 cu vers 4, astfel, ele fiind ușor de memorat și de recitat.

Ce face volumul de poezii „Prin ochi de copil” captivant este diversitatea temelor abordate, felul în care versurile se îmbină cu imaginile inducând cititorul în lumea copiilor, într-o atmosferă de visare, unde totul este posibil, lumea fiind colorată și veselă.

Se încarcă ofertele din librării…

Despre redactorul articolului

Emanuela IstrateFost redactor799 articoleToate articolele

Eu sunt Ema și vreau ca tu să ai parte de cele mai recente noutăți din lumea cărților. Sunt pasionată de dezvoltare personală, dar în același timp ador romanele bune de dragoste. Pentru mine Booknation.ro este proiectul meu de suflet, este locul unde pot să mă exprim liberă și unde pot să fiu mai aproape de persoanele care iubesc la fel de mult ca și mine să citească. Eu sunt persoana căruia îi face plăcere să îți răspundă la orice întrebare și care așteaptă cu nerăbdare mesajele tale.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted