Recenzie Rațiuni criminale de Patricia Cornwell

de | apr. 6, 2015 | Horror și Thriller, Psihologie, Recenzii cărți, Suspans

Patricia Cornwell - Rațiuni CriminalePatricia Cornwell s-a născut pe 9 iunie 1956 în Miami, Florida. A absolvit Davidson College în 1979 și a început să lucreze pentru Charlotte Observer, ca realizatoare a paginii de investigații ale poliției, pentru care a primit Premiul Asociației de Presă din Carolina de Nord. Este directorul Departamentului de Științe Criminalistice Aplicate din cadrul Academiei Naționale de Criminalistică, SUA. După succesul răsunător al primului său roman, „Postmortem”, Patricia Cornwell a început seria „Scarpetta”, care o are ca personaj principal pe Kay Scarpetta: „Body of Evidence” (1991), „All that remains” (1992), „Cruel and Unusual” (1993), care a câștigat prestigiosul premiu britanic Gold Dagger pentru cel mai bun roman polițist al anului, „The body Farm” (1994), „Cause of Death” (1996), „Unnatural Exposure” (1997), „Point of Origin” (1998), „Black Notice” (1999), „The last precint” (2000), „Blow Fly” (2003), și „Trace” (2004) – „Indiciu fatal”, tradusă la Editura Nemira în 2006.

Romanul „Rațiuni criminale”, care face parte din seria „Scarpetta”, având-o drept protagonistă pe Kay Scarpetta, ce lucrează drept medic legal la Academia Națională de Medicină Legală din Hollywood, Florida, este un roman polițist pe care l-am citit cu sufletul la gură și mi-a rămas în minte încă ceva timp după ce l-am dat gata. Un thriller psihologic care m-a făcut să trec prin multe stări: de la teamă, uneori frică (vă recomand să nu citiți acest roman cu ferestrele deschise), până la șoc și dezgust.

Cred că am savurat această carte cu atât mai mult cu cât uneori sunt surprinse detalii – deloc plictisitoare – privitoare la anatomia umană și modul în care creierul nostru, în diferite condiții și medii de viață, se comportă diferit.

Astfel, cei de la institutul de criminalistică al orașului au de a face cu un criminal în serie ce suferă de tulburări grave de comportament, tulburări induse de boala psihică de care acesta suferă. Obsedat, acesta ascultă numai de „Dumnezeu” – nu vă voi spune cine este de fapt acest personaj, nu vreau să stric o parte a misterului – însă vă garantez că vă va incita această idee.

Pe rând, ne sunt descrise unele crime ce surprind chinul prin care victimile, din păcate, trec. Lucruri tipice unui roman polițist atipic pe care l-aș încadra, mai degrabă, stilului thriller-psihologic-dramă. Dacă există un asemenea stil, bineînțeles.

Este surprinzător modul în care Patricia Cornwell reușește să te introducă în mintea criminalului și să te facă să meditezi asupra psihicului unui om care nu se află în toată deplinătatea facultăților mintale.

Ideea de a citi despe un personaj nebun m-a incitat și, se pare, mi-a plăcut mult. Este de prisos să vă recomand acestă carte, trebuie neapărat să o citiți în special dacă sunteți fani ai genului polițist și al geniului Patriciei Cornwell.

În ceea ce privește romanul, cei de la The Denver post spun că acesta surprindă „o intrigă senzațională, o scriitură de profesionist; Cornwell este regina thrillerului psihologic.” Haha, nu mă înșel. În ceea ce privește distincțiile, romanul a fost premiat cu Premiul Sherlock pentru cel mai bun detectiv creat de un autor american.

Romanele sale sunt deosebit de apreciate pentru documentarea minuțioasă și felul în care insistă asupra fiecărui detaliu, în special în medicina legală. Patricia Cornwell face scufundări, motociclism, pilotează elicopterul, exact ca personajele sale: „Este important pentru mine să trăiesc în lumea despre care scriu.

Dacă vreau ca un personaj să facă sau să știe ceva, vreau ca și eu să fac sau să știu bine acel lucru.“ Spunând aceste cuvinte, mi-am dat seama că Patricia Cornwell își realizează personajele cu o sensibilitate aparte – groatească, hehe, uneori. Dar scopul scuză mijloacele.

Mult succes și bucurați-vă de lectură!

Titlu: RAȚIUNI CRIMINALE
Autor: Patricia Cornwell
An apariție : 2007
Editura: NEMIRA
Nr. Pagini: 448
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 3216

Alte recenzii de la Patricia Cornwell:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

Recenzie „Fiicele din Shandong” de Eve J. Chung
Recenzie „Fiicele din Shandong” de Eve J. Chung

Fiicele din Shandong este o dramă de familie cu accente pe tradițiile chineze și insignifianta viață a unei femei. Ascensiunea unui război civil aruncă familia nobilă Ang în declin, un declin însă care a început o dată cu prima naștere a unei fiice în locul unui fiu...

Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea
Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea

  Doamna Ileana Popescu Bâldea – poet, prozator, eseist – ne propune în volumul „Jaguarul”, o colecție de proze scurte în care fapte de viață se împletesc cu imagini suprarealiste. Măiestria artistică a autoarei se face simțită pe parcursul întregii cărți, iar...

0 0 votes
Article Rating
Andrei Cioată a fost redactor Booknation.ro și a scris 10 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Andrei Cioată aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments