Recenzie ” Rezervația” de Russel Banks

de | mai 14, 2017 | Recenzii cărți

 

Într-un stil incitant, alert și acaparator, Russel Banks, unul dintre ” rătăcitorii boemi” ai literaturii universale, zugrăvește obiectiv societatea americană a anilor 30, care încă mai păstra aristocratismul obraznic al oamenilor cu nejustificate pretenții.

Personajele create de scriitorul american în romanul ” Rezervația” amprentează puternic gândurile cititorilor prin puternica lor personalitate, prin dialogurile tăioase, dar mai ales prin halucinantele răsturnări de situație prinse într-o fluență abracadabrantă.

Într-o lume în care nimic nu este ceea ce pare Russel Banks reușește să scoată la lumina pertinentei analize metisajul caracteriologic al oamenilor prinși între complexitate și banalitate, dansând haotic între snobism și puritatea lăuntricelor bucurii trăite în surdină sau în strigătul disperatei etalări ostentative.

Prinși în eterna cursă dintre ceva și altceva, vasali ai zdrențuitelor capricii, rostogoliți între mirajul sfidării și șubreda cârjă a neputinței, oamenii din romanul scriitorului american trăiesc și nu prea, iubesc și nu prea, părând a fi mai mereu înlemniții călători care încă așteaptă, fix la jumătatea drumului, izbăvitoarea busolă cu caracter mesianic venită pur și simplu de nicăieri.

Anumite secrete, lucruri ascunse sub trăiri care nu vor cicatriza vreodată cu adevărat, devin omniprezente umbre ale unui hulpav ștreang, care mai mereu te va forța să privești în stânga și-n dreapta, nu ca o precauție, ci ca o spaimă ce crește înăuntrul tău odată cu irosirea fiecărei clipe de inutilă zbatere.

Sub cochilia Vanessei Cole se ascunde vulcanul năruirii, ca un antonim al miticului și vestitului Midas. John Gloves, puternic și seducător, se trezește prins în păienjenișul eșuării taman acolo unde se credea imbatabil. Humbert St Germain este doar o păpușă de câlți, un personaj purtat pe oriunde de spumegândele valuri ale capriciilor celorlalți. Alicia este cea care iubește doar din pricina plămădirii unui scut protectiv împotriva senzației de irosire.

Astfel Russel Banks scoate la iveală, dincolo de firescul dualism al speciei umane, perisabilitatea simțirilor și starea casantă a sistemului de valori într-o închistată societate unde regulile sunt respectate doar de cei mărunți și aparent insignifianți.

Lectură plăcută!

Titlu: REZERVAȚIA
Autor: Russel Banks
An apariție : 2009
Editura: UNIVERS
Nr. Pagini: 252
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 1783

Alte recenzii de la Russel Banks:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura
Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura

Seria "Windsor" este destul de interesantă și, deși are mai multe volume care converg în același punct – căsătorii aranjate –, fiecare poveste are un liant diferit și un protagonist care reușește să impresioneze mai mult. Volumul 3 se numește "Căsătoria nedorită” și a...

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

0 0 votes
Article Rating
Cristian Cărpenaru a fost redactor Booknation.ro și a scris 490 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Cristian Cărpenaru aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments