Deși la început am fost reticient în privința acestei cărți, atât datorită grosimii sale, cât și din cauza faptului că numele scriitorului îmi era oarecum necunoscut, totuși încă de la prima pagină m-am trezit prins într-o magnetizantă poveste.
Louis Guilloux ne oferă în ”Sângele negru” o bulversantă viziune a oamenilor ”rămași acasă” în timpul războiului, într-o vreme în care ipocrizia, snobismul și falsa intelectualitate a pseudo-erudiților încă bățoși țineau prim-planul oricărui oraș sau orășe, o lume a celor îmbătați de o zeificare închipuită, care în realitate era doar o imundă masturbare a incomensurabilelor orgolii.
”Sângele negru” este un roman nemilos, care pur și simplu sfârtecă falsele prejudecăți ale societății franceze din timpul primului război mondial. O societate parșivă care își spală păcatele și neputința de a vedea cu adevărat lumea, din pricina îndelungatei purtări a unor ochelari de cal, în sucul gastric al unei sufocante infatuări.
În vreme ce tinerii mor pe frontul de luptă, familii întregi se destramă și copii devin orfani, personaje precum Babinot, Moka, Kaminsky, Bacchiochi, Marchandeau, Nabucet și ceilalți, trăiesc sub imperiul excesivei teoretizări, încercând să extragă esența vieții din prăfuitele cărți ale clasicilor.
Ipocrizia domnește pretutindeni, pe străzi, în priviri și în sufletele oamenilor, în visele și în idealurile care, odată cu fiece zi, devin din ce în ce mai sterpe, odată cu fiece înțepătura iluziilor care îi pălmuiesc zdravăn.
Într-o apologetică a decăderii singurul om rațional este Cripure, taman cel considerat de societate ca fiind irațional, scrântit și senil.
În realitate însă Cripure este cel mai viu dintre toți, un om care vede ceea ce este de văzut și aude ce este de auzit și uneori chiar mai mult de atât.
Scriitorul francez ne poartă prin serpentinele unor amețitoare trăiri, cu măriri și decăderi, pricepându-se de minune să redea cu un maximum de acuratețe, atât senzorial cât și descriptivist, oscilatoriile caractere ale oamenilor, indiferent de statutul lor social.
De fapt, într-o epocă a falselor prejudecăți, taman acest privilegiat statut social naște monștrii, nu neapărat din punct de vedere fizic sau al agresiunii făcute la vedere, cât mai degrabă este vorba despre monstruozitatea gândirii, una atrofiată de împopoțonări redundante sub masca cărora se ascunde întreaga terifiantă sluțenie a malițiozității caracterului uman.
Departe de viitura nimicitorului război, trișând și jalonând, vorbind despre bravura de a muri pentru patrie în numele celorlalși, cei rămași acasă frizează flamboaiant cu epatarea construind piedestaluri de idealuri cusute noaptea, pe furiș, cu ața îndoielii.
Povestea, dar mai ales turnura anumitor evenimente, sunt absolut halucinante, ceea ce îi conferă acestei cărți un loc aparte, atât datorită intransigenței cu ajutorul căreia scoate la iveală anumite subsidiare trăiri, cât și din pricina purității de netăgăduit a povestirii.
Alte recenzii de la Louis Guilloux:
