Recenzie „Sertarul cu ură” de Anca Zaharia

Autor: Anca Zaharia
An apariție : 2015
Editura: Karth
Nr. Pagini: 96
Acordă o notă cărții:
 
Aspecte Pozitive:

Scriitura este revigorantă.Proaspătă și nonconformistă, creează dependență.

Coperta_Sertarul_cu_ura-424x652Când am auzit prima dată de sertărașul Ancăi, am fost în extaz. Nu știu dacă a fost din pricina acestei coperte minunate, care mi-a tăiat respirația, sau din cauza titlului care m-a intrigat, m-a provocat, m-a făcut să-mi doresc cu orice preț să deschid Sertarul cu ură.

Volumul de debut al Ancăi Zaharia reprezintă o colecție de poezii speciale, scrise într-un mod aparte. Anca și-a scurs fiecare sentiment, fiecare gând, fiecare dorință frivolă prin cerneală, inefabilul vibrând cu ea până când penița a atins hârtia.

Anca a adoptat un stil special și unic. Poeziile ei nu au rimă, și nu veți găsi prea multe cuvinte scrise cu majuscule. Dacă la început mi s-a părut ușor ciudată această abordare, pe parcurs m-a atras din ce în ce mai mult, iar la final am realizat cât de inedită a fost maniera în care autoarea a așternut cuvintele pe hârtie.

Poeziile au cele mai variate teme, cele mai multe inspirate din problemele societății de azi și despre lumea în care trăim și sunt încărcate de emoție și sentiment.

Îți place cartea până acum? Vezi și lista cărților scrise de Anca Zaharia.

„eu am nevoie

de sfaturi de viață

pentru a le ignora

pe toate” ( pag. 23)

Ura din sertarul Ancăi depășește granițele firescului. Autoarea creionează o frescă a realității, presărată cu o subiectivitate de nedescris. Poeziile, în număr de 73, sunt pur și simplu revitalizante. O gură de aer proaspăt. Anca Zaharia, te face, prin scriitura ei, vrând-nevrând, să deschizi ochii și să realizezi ce contează cu adevărat.

Titlul mi se pare fascinant. Ce-i drept, cartea, prin conținutul ei, reprezintă o reflectare a autoarei asupra lumii în care trăim, dar și o revoltă care există în interiorul fiecăruia dintre noi. Sertarul Ancăi este despre ură la modul general, descriind subtil o luptă continuă, între oameni, între om și societate, dar mai presus de orice, între om și el însuși.

Anca Zaharia a depozitat în Sertarul cu ură o colecție specială de sentimente și gânduri, așternute pe hârtie cu scopul nu de a impresiona prin corectitudinea literară, ci de a transmite, de a emoționa și de a contura panorama unei lumi crude, morbide, tensionate, încărcate de durere și sentiment.

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
Câștigă cartea săptămânii
Peste 8000 iubitori de carte s-au alăturat Tribului Booknation.ro și participă săptămânal la concursul Cartea Săptămânii, în care oferim ca premii multe 📖 foarte faine! Hai și tu! 👍

Descoperă cartea săptămânii

Iubim comentariile tale :)