Când ești copil, lumea ta are ca centru de referință imaginea mamei. Tot universul tău se rotește în jurul acestui ax central, oricât de șubred sau de viciat ar fi acesta. Pentru un copil, imaginea mamei este portretul perfecțiunii, oricât de imperfect ar fi el în realitate.
Shuggie Bain este dureroasă și frustrantă în egală măsură. Autorul reușește într-un mod lipsit de dramatisme siropoase și ieftine, să te facă să empatizezi profund cu personajele principale și, cu toate că e absolut logic și uman să simți compasiune pentru unul, cel căruia destinul îi refuză de la bun început lucrurile elementare pentru o copilărie normală, simți același lucru și pentru celălalt, cel care îți provoacă frustrare și iritare, cel care încalcă convențiile, cel care, deși matur, se comportă ca un copil și strică de fiecare dată tot. Shuggie Bain s-a născut într-o familie disfuncțională, are doi frați vitregi mai mari, o mamă alcoolică și un tată afemeiat. Dar acestea nu sunt singurele lucruri cu care trebuie să se lupte. Shuggie este diferit, iar mediul în care trăiește nu-l ajută să-și accepte sau înțeleagă înclinațiile native.
Neglijența emoțională este o formă extrem de întâlnită de abuz în societatea contemporană și este de multe ori inconștientă deoarece părintele este incapabil să-și analizeze emoțiile. Conectarea părinte-copil deseori lipsește cu desăvârșire deoarece părintele nu este prezent emoțional. Acest lucru va da senzație copilului de singurătate, de lipsă de susținere, îl va obliga să-și reprime emoțiile negative. Mecanismul lui de supraviețuire va bloca vindecarea, iar rezultatul va fi un alt adult imatur emoțional. Shuggie este prea mic pentru a înțelege povara uriașă pe care a decis s-o poarte pe umeri. Își iubește mama necondiționat, nu-și poate imagina viața fără ea, dar, trăind alături de ea, viața lui este un coșmar. Drama lui este ascunsă în căminul familiei, ceea ce percepe lumea din exterior este doar vârful icebergului, iresponsabilitatea mamei, incapabilitatea ei de a-și îndeplini rolul de părinte îl transformă într-o victimă și îi anulează orice garanție pentru o maturizare normală în viitor. Copilul dezvoltă o adevărată obsesie pentru problema mamei, anxietatea îl aruncă în situații jenante și uneori imposibile, dar continuă să spere că mama lui se va vindeca. După fiecare perioadă de liniște, este obligat să parcurgă și un episod de regres, de reapariție a problemei. Deși frustrat de comportamentul mamei şi de propria neputinţă de a controla şi ajuta, Shuggie nu se gândește niciodată că mama lui nu-l iubește, nu o privește cu mânie, nu se gândește să o părăsească deși are exemplele celor doi frați vitregi care au părăsit casa și au fugit convinși că situația nu se va ameliora niciodată, ba din contră. Dar îi este în permanență rușine, față de toată lumea. Se simte stigmatizat, vinovat. Din nefericire, copil fiind, nu realizează că nu e vina lui că are un părinte dependent și că celălalt l-a abandonat și aceste lucruri, de foarte multe ori, îi îngrădesc orizontul.
Aceasta este și una dintre cauzele pentru care nu reușește să-și facă nici măcar prieteni, situația incertă de acasă, dar nu este singurul motiv al incapacității lui de a se adapta și a socializa. E la fel de adevărat că nici nu este prea popular. Este mult prea mic și este dependent de mama sa chiar dacă aceasta este alcoolică. Nu are alte opțiuni. Acceptă toate umilințele, lipsurile și rușinea, este un copil confuz, speriat, dezorientat, dezamăgit și trist. Dar continuă să spere chiar și atunci când banii de mâncare sunt risipiți pe sticle de alcool. Mama lui este incapabilă să se adapteze comunității în care viața a aruncat-o. Este frustrată, tristă, depresivă, se simte înșelată, abandonată și este convinsă că merita mai mult. Are nevoie de susținere și Shuggie rămâne singurul care să facă acest lucru, dar este profund nefericit și nevoit să se maturizeze forțat.
Shuggie Bain își iubește mama, nu există dubii. O iubește de la început până la sfârșit și nu-i reproșează niciodată nimic. Și câte ar fi avut de reproșat!!! Shuggie Bain nu are o copilărie fericită pentru că omul care ar fi trebuit să i-o ofere are alte priorități. Nu din rea voință, din neputință. Agnes e incapabilă să-și controleze viciul. Agnes e irecuperabilă și rând pe rând pierde dragostea tuturor celor pe care îi iubește. Singurul care n-o părăsește este Shuggie, fiul ei cel mai mic. Dar unde ar putea să se ducă? Și cum ar putea un copil de 10 ani să-și protejeze mama? Viața ei este un marș către distrugere, dar unul parcurs cu capul sus și cu mult orgoliu, iar Shuggie este nevoit să parcurgă acest drum alături de ea, ținând-o de mână.
Din păcate, alcoolismul mamei nu este singura lui problemă. Să fii diferit într-o comunitate ignorantă, habotnică și săracă te obligă să dai piept cu prejudecata și să te confrunți cu multă discriminare și marginalizare. Nu este vorba numai de cruzimea răutăcioasă a copiilor, ci și de lipsa de empatie și nepăsare a adulților.
Alte recenzii de la Douglas Stuart:
