Emoția ca o componentă primordială a trăirilor care devin strigătele oclusive ale adevăratei istorii care, din nefericire, nicicând nu va fi pomenită în manualele școlare, cam aceasta este chintesența literaturii scrijelită în marmura eternității de către scriitoarea Svetlana Aleksievici.
”Soldați de zinc” readuce în atenția publicului larg multiplele fațete ale războiului din Afganistan din perioada 1979-1989, gândit de sovietici ca o intervenție de foarte scurtă durată care ar fi dus la înrădăcinarea comunismului pe aceste meleaguri.
Fără vreo urmă de părtinire a vreunei implicații subiectiviste, Svetlana Aleksievici pune pe tapet lăuntricul acestei teribile conflagrații, prin intermediul celor care chiar ai trăit ororile abominabilului război, scriitoarea accentuând latura senzorială care, în Soldați de zinc, le eclipsează pe cele politice și materiale cu o terifiantă onestitate care pișcă fără a cădea, nici măcar pentru o clipă, în tentația poetizării.
Suspendarea conjugării dintre viață și moarte este zugrăvită de către Svetlama Aleksievici prin atingerea chintesenței sub nemiloasa clarviziune a minții erudite care, după îndelungi zvârcoliri interioare, a înțeles, în sfârșit, de ce și cum a fost posibilă o asemenea tragedie umană în care suferința pârjolește caracterul, prezentul și viitorul celor implicați, aruncând în derizoriu anumite valori fundamentale ale eticii.
În Soldați de zinc avem de a face, din nefericire aproape în fiecare pagină, cu ciopârțirea simțirilor, azvârlite pretutindeni în șrapnelul profundei îndurerări provocate de greșelile unor lacome idealuri absurde care nasc monștri, idealuri care au generat conflictul dintre două lumi diametral opuse.
O lume în care soldații sovietici uciși pe front sunt repatriați în sicrie de zinc, plătind mult prea scump un război din care absolut nimeni nu a înțeles mare lucru, lăsând în urmă mame îndurerate, tinere văduve și copii orfani. O lume de cenușă peste care ideologi lipsiți de scrupule au clădit nenumărate temple orbitoare, menite să inducă în eroare buimaca vox populi de la Kremlin și nu numai, care încă mai erau hrăniți sub hamul spinos al spaimei și îndobitocirii. O lume pe care nici medicina și nici recunoașterea, directă sau ceva mai voalată, nu va putea vreodată să vindece sufletele unor ființe care, după terminarea războiului, nu s-au mai putut readapta la cerințele social-administrative ale unei națiuni obișnuite să ascundă gunoiul sub preșul de la intrare cu o senilă nonșalanță.
Soldați de zinc este o carte-document, o felie de istorie încă șușotită pe la colțuri, încă neasumată de cei care au ciondamnat la moarte zeci de tineri inocenți, îmbătați de răcnetul secerii și ciocanului.
Lectură plăcută!
Alte recenzii de la Svetlana Aleksievici:
