Suferințele tânărului Werther este prima carte citită în 2022. Este o lectură care a ridicat atât de mult ștafeta pretențiilor literare, încât sunt curioasă cum voi privi de acum încolo, alte cărți.
Goethe prezintă o poveste controversată în rândul criticilor literari, dar care pe mine – un simplu cititor, m-a mișcat profund.
Studiind de ceva vreme stiluri de scriere, este foarte interesant să observ diferențele dintre clasici și contemporani. Simplitatea și profunzimea pe care o găsesc în scrierea clasicilor mă fascinează și mă cucerește de la o carte la alta.
Suferințele tânărului Werther – drama unei dragoste neîmpărtășite
Povestea tânărului Werther se desfășoară într-un stil narativ, sub forma unor scrisori către cel mai bun prieten al său – Wilhelm. Acesta este un tânăr extrem de sensibil, preferând adesea să-și petreacă timpul în inima naturii decât în compania oamenilor. El chiar declară într-una din scrisorile lui că:
„singurătatea e pentru sufletul meu un balsam minunat în ținutul acesta paradiziac, și anotimpul tinereții încălzește din belșug inima mea, ades înfiorată de frig.”
Werther o cunoaște pe Charlotte – Lotte, pe numele ei de alint – de care se îndrăgostește imediat, deși tânăra este deja logodită. Din acest moment, trăirile lui sunt tot mai intense și pasionale, adesea duse la extrem. El își împărtășește simțirile prietenului său, redând constant momente din viața lui, fragmente din conversațiile în care se antrenează cu diferite personaje, prin care mi-a oferit imaginea unui tânăr ușor arogant dar în același timp empatic.
Filozofii controversate
Replicile lui filozofice despre viață de multe ori au intrigat, atrăgând-și neînțelegerea și chiar antipatia unora.
„o, dacă ai putea să insufli hârtiei ceea ce trăiește atât de plin și de fierbinte în tine, așa încât să devină oglinda sufletului tău, așa cum sufletul tău e oglinda Dumnezeului celui fără de sfârșit!…”
„Noi, oamenii, începui eu, ne plângem adeseori că zilele bune sunt atât de puține și cele rele atât de multe; dar, după părerea mea, n-avem întotdeauna dreptate. Dacă ne-am bucura cu dragă inimă de lucrurile bune pe care ni le dă Dumnezeu în fiecare zi, am avea și puterea să le îndurăm pe cele rele, atunci când vin. „
„Proasta dispoziție e la fel ca lenea, e chiar un fel de lene. Firea noastră e înclinată spre lene, și totuși, odată ce am avut puterea să luăm o hotărâre, treaba merge strună și simțim o adevărată plăcere să fim activi.”
„… nimeni nu știe cât de mari îi sunt puterile dacă nu le-a pus la încercare.”
„Preoții predică, spusei eu, împotriva multor vicii; dar n-am auzit niciodată ca vreun pastor să fi vorbit împotriva proastei dispoziții.”
„Toate în lume sunt fleacuri, și un om care, de hatârul altora, se istovește pentru bani și onoruri, sau orice altceva, fără să facă asta din pasiune sau de nevoie, e întotdeauna un nerod.”
De la dragoste la deprimare – un drum alunecos
De-a lungul povestirii am observat schimbarea în atitudinea lui. De la scrisori mulțumitoare, inundate de descrieri superbe a lucrurilor ce îl inconjurau, a ajuns la scrisori deprimante, lipsite de mulțumire și determinare. El tânjește după dragostea Lottei și nimic nu îi mai oferă plăcere în viața pe care o trăiește. Deși schimbă mediul și ocupația, acestea nu îi aduc în vreun fel alinare.
„E sigur că nimic pe lume nu e mai trebuincios omului decât iubirea.”
„Prima impresie e cea hotărâtoare, și omul e astfel alcătuit, încât îl poți convinge de cele mai nemaipomenite lucruri; totul se lipește imediat de suflet, dar vai de acela care vrea să curețe și să șteargă ce a fost lipit.”
Accentuarea deprimării lui îi elimină orice dorință de a mai trăi. Orbește se leagă de dragostea lui, o humă ce îl consumă pe dinăuntru. Frumusețile pe care le observa la începutul cărții și-au pierdut culoarea. Nimic nu mai are sens, acesta găsindu-și alinare doar în gândul suferinței și vinovăției Lottei după moartea lui.
„Trebuie oare ca tot ceea ce face fericirea omului să devină izvorul nenorocirii lui?”
„Doamne, tu, care mi-ai dat de toate, de ce n-ai păstrat jumătate din ce mi-ai dăruit, hărăzindu-mi în schimb încredere în mine și cumpătare?”
„. Observ din ce în ce mai mult, dragul meu, ce nebunie e să-i judeci pe alții după tine însuți…”
„Da, sunt numai un călător, un pelerin pe acest pământ! Dar voi sunteți altceva?”
„Îmi vine câteodată să-mi sfâșii pieptul și să-mi sfărâm creierii când văd ce puțin putem însemna unii pentru alții.”
Un roman de neuirat
Cu siguranță nu voi uita vreodată această carte. S-a întipărit în toți porii, s-a cuibărit în inima mea și va rămâne acolo multă vreme.
Recomand tuturor acest balsam pentru suflet, cu mențiunea că e bine să o lecturezi ușor detașat de sentimentele lui Werther, doar cu o doză bine măsurată de empatie și foarte bine ancorați în realitate și în toate lucrurile pozitive care ne înconjoară.
Alte recenzii de la Johann Wolfgang von Goethe :
