Recenzie “Te voi iubi mereu” de Heidi McLaughlin

Titlu: Te Voi Iubi Mereu
Autor: Heidi McLaughlin
An apariție : 2018
Editura: Corint
Nr. Pagini: 255
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Recenzie de Cristina Dobrescu
Publicată la 10.06.2019
Nota recenzorului: 8/10
Acordă o notă

Am frânt două inimi în ziua în care i-am spus că plec. Eram tânăr. Am luat decizia corectă pentru mine, dar greșită pentru noi. 


Te voi iubi mereu de Heidi McLaughlin este o carte ușoară, ca o ploaie scurtă de vară. Povestea de dragoste dintre protagoniști nu este  complicată, doar coerentă și ușor de digerat.

Filmul mi s-a părut mai interesant decât cartea, reușind să mă emoționeze mai mult, acțiunea lui având mai multe elemente înduioșătoare.

Cu zece ani în urmă, Liam se îndrăgostește de muzică și pleacă pentru a-și construi o carieră. În urma sa rămâne Josie, cea care avea titulatura de iubită. Fără un cuvânt de spus în decizia lui, Josie se vede nevoită să o ia singură de la capăt.

După zece ani, moartea celui mai bun prieten îl scoate pe Liam din carapace și se întoarce acasă pentru înmormântare, plin de remușcări față de oamenii pe care i-a lăsat în urmă. Deși devenise un rock star faimos, cu mii de fane și un succes nebun, Liam se simțea singur. Singura iubită reală din viața lui fusese Josie, restul relațiilor rezumându-se la aventuri pasagere.

Ajuns acasă, o găsește pe Josie fericită și împlinită, având alături de ea un copil și un bărbat care o iubește. Revenirea lui Liam în viața ei o răscolește și totodată o obligă pe Josie să-i recunoască acestuia cine este adevăratul tată al copilului ei. Sentimentele dintre ei sunt amorțite pe alocuri, dar încă existente, iar faptul că Noah află despre existența tatălui său biologic, îi reunește cumva ca familie.

Îți place cartea până acum? Vezi și lista cărților scrise de Heidi McLaughlin.


Niciodată nu le-am răspuns fanilor că îi iubesc și nici n-o s-o fac. Nici măcar unui gest nevinovat ca acesta. Am iubit o singură persoană în viața mea, așa că asemenea cuvinte îi aparțin iubitei mele, iar acum și fiului meu.


Dar reușește oare Liam să facă față noilor provocări și să lupte pentru a-și recupera familia, sau va da din nou bir cu fugiții?

Sentimentele sunt cele care ne leagă sufletește de o persoană, chiar dacă relația s-a terminat de mult. Dacă emoțiile au fost puternice, o purtăm în gând permanent și creăm o barieră protectoare față de posibilele noi apariții. Legătura emoțională nu se închide imediat dacă contactul dintre iubiți a fost intens și s-a finalizat fără evenimente negative.

Cu cât învățăm mai repede să gestionăm pierderea unei persoane iubite sau ruperea unei relații importante, cu atât ne va fi mai ușor să trecem peste dezamăgiri, să umplem golul din inimă și să nu rămânem agățați de trecut.

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)

📚 CONCURS NOU:

PLINUL DE CĂRȚI!

Am dat drumul la un concurs inedit în care poți câștiga 7 super cărți 📖! Dă click pe butonul de mai jos pentru a te înscrie și pentru a descoperi cărțile! 👍

PARTICIPĂ LA CONCURS

POST A COMMENT.