Recenzie ,,Trei metri deasupra cerului” – Vol 1 – de Federico Moccia

by | Jan 29, 2020 | Beletristică, Chick Lit & Romance, Dragoste, Recenzii cărți

🔥 CARTEA TREI METRI DEASUPRA CERULUI - VOL 1 ARE REDUCERE PE:

► CARTEPEDIA.RO ► LIBRIS.RO ► ELEFANT.RO ► CARTURESTI.RO

Am citit cartea ,,Trei metri deasupra cerului” scrisă de Federico Moccia doar după ce am văzut ecranizarea în limba spaniolă a cărţii, filmul ,,Tres Metros Sobre el Cielo”. Având anumite aşteptări, am rămas plăcut surprinsă să descopăr detalii care m-au ajutat să înţeleg mai bine reacţiile personajelor.

Cartea prezintă povestea controversată de dragoste dintre Babi Gervasi şi Step Mancini. Babi face parte dintr-o familie unită, este o elevă model şi nu iasă niciodată din cuvântul părinţilor ei. Asta până în momentul în care îl întâlneşte pe Step.

Step face parte dintr-o familie separată atât din punct de vedere fizic cât şi emoţional. Acest lucru explică răzvrătirea lui şi violenţa pe care o foloseşte pentru a-şi impune supremaţia atât în rândul prietenilor cât şi a necunoscuţilor. Apoi apare Babi în viaţa lui.

Babi dezaprobă comportamentul lui Step şi încearcă să îl facă să vadă altfel lucrurile, iar Step o vede pe Babi ca fiind colacul lui de salvare de la o suferinţă îndelungată. Independenţa acestuia o determină pe Babi să tânjească şi ea după libertate şi andrenalină, dându-i curajul necesar pentru a încerca să obţină toate acestea.

Mi-a plăcut faptul că interacţiunea dintre Step şi Babi este presărată de replici acide şi tachinări. Atracţia dintre ei este evidentă, astfel că cei doi se lasă duşi de val. Un eveniment tragic le schimbă însă percepţia asupra lumii în care trăiesc şi îşi dau seama că iubirea care îi leagă nu este suficientă pentru ca relaţia dintre ei să functioneze. Ambii trebuie sa se schimbe într-un fel sau altul.

📚 Îți place cartea până acum? Vezi toată lista de cărți scrise de Federico Moccia

Un mod prin care autorul mi-a captat atenţia a fost acela de a prezenta situaţii cheie din trecutul personajelor, situaţii care le-au marcat existenţa. Trecerea de la prezent la trecut a fost lină şi bine punctată în carte. Am înţeles de unde a pornit această dorinţă de răzvratire a lui Step, cum s-a transformat dintr-un copil liniştit într-un tânăr mânat de violenţă şi de ce Babi este singura persoană care poate să îl liniştească.

Modul în care autorul construieşte scenele mi se pare foarte interesant. Întâi ni se oferă imaginea de ansamblu, mediul în care are loc scena şi interacţiunea altor personaje, ca mai apoi autorul să plaseze personajele principale, întregind astfel tabloul. Din păcate, aceste tablouri nu au fost construite atât de des, predominând acţiunea cu trecere rapidă de la un cadru la altul, cartea devenind obositoare şi greu de parcurs spre final.

Singurul inconvenient major este că traducerea în limba română a cărţii nu este tocmai corectă, însă vă sfătuiesc să daţi o şansă poveştii, mai ales dacă nu aţi urmărit deja filmul. Vă poate surprinde.
Lectură şi vizionare plăcută!

🔥 CARTEA TREI METRI DEASUPRA CERULUI - VOL 1 ARE REDUCERE PE:

► CARTEPEDIA.RO ► LIBRIS.RO ► ELEFANT.RO ► CARTURESTI.RO
Titlu: Trei Metri Deasupra Cerului - Vol 1
Autor: Federico Moccia
An apariție : 2017
Editura: BESTSELLER MOLDOVA
Nr. Pagini: 504
Limba: Română
Gen Literar: Romance
Publicată la 29.01.2020
Nota recenzorului: 8/10

Aspecte Pozitive:

Mi-a placut modul in care este construita povestea.

Aspecte Negative:

Traducerea in limba romana nu este tocmai corecta. Ingreuneaza cititul.

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie: ,,Începe cu ce nu-ți place” de Brian Tracy

Recenzie: ,,Începe cu ce nu-ți place” de Brian Tracy

Începe cu ce nu-ți place oferă cititorilor săi trucuri ingenioase pentru a deveni mai productivi și pentru a înlătura procrastinarea. Este prezentată ca o culegere de soluții pentru a uita de amânări și pentru a grăbi procesul de realizare a sarcinilor. Brian Tracy...

Diana Cornila
Diana Cornila este redactor Booknation.ro de 141 zile și a scris până acum 20 articole. Se află pe poziția 40 din 143 de redatori, fiind astfel un Erou Booknation.ro. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Diana Cornila aici.

0 Comments

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *