Recenzie „Trei vieți” de Mihai C. Constantinescu

de | aug. 23, 2018 | Recenzii cărți

Din pământ am fost modelaţi, în pământ cu toţii ne întoarcem.

Moartea are o dimensiune specială, o manieră de a lăsa amprente acolo unde nu îşi fac loc alte evenimente. Este aidoma unei femme fatale, care vine şi îşi detronează toate concurentele, eliberându-şi tronul şi făcând loc sumbrei şi elegantei sale prezenţe. Aparenţele sale se fac simţite cu toată forţa acolo, unde există pic de slăbiciune umane, dar mai ales în clipele când viaţa dă semne vădite de slăbiciune. Anume această prolifică şi sumbră figură transcende din naraţiunea tânărului autor Mihai C. Constantinescu, cel care la ai săi 16 ani, a reuşit să construiască o paradigmă nuvelistică, transpunându-şi trio-ul său, format din David, Andrei şi Abraham, în circumstanţe profund empatice, trezindu-le emoţiile şi stârninu-le fundalul sentimental în speranţa că cititorii vor rezona la aceeaşi intensitate.

Povestirile sale sunt pe cât de sincere, pe atât de graţioase, de o naturaleţe sinceră, pe care le-am savurat cu fiecare rând. Se resimte pe alocuri încă stângăcia debutului, dar aceasta este atât de plăcută ochiului, încât face din lectură o pastilă interesantă, de savurat în aceste zile toride de vară. În plus, simbolistica ploii completează perfect imaginea literară pe care Mihai C. Constantinescu a reuşit să o înglobeze în volumul său „Trei vieţi”.

Să nu credeţi că din cauza vârstei fragede sau a faptului că este debutant, veţi avea parte de o scriitură verde. Nici pe departe. Per contrariu, Mihai C. Constantinescu îşi descrie personajele şi scenele aşa cum ar face-o un scriitor ajuns la maturitatea talentului său. Nu se sfiieşte să apeleze la simboluri grele, precum cel al durerii, crucii, Golgotei. Îşi manipulează personajele ca pe nişte păpuşi – marionete şi le aruncă exact în anturajul necesar pentru a le sublinia destinul sau simţămintele.

Autorul nostru a reuşit, ţinând cont de firescul juneţii sale, să ne ofere trei nuvele interesante, puternic sensibilizante, în care regăsim şi dragoste, şi devotament, şi deziluzie, sentimente şi emoţii fireşti pentru un spirit tânăr, sincer, curat şi cast. Furtuna din spiritul uman a devenit pentru Mihai C. Constantinescu un punct de reper în construcţia istoriilor. În mod evident, acesta a optat pentru construcţia firească a unor prototipuri umane în care ne-am regăsi cu toţii, în care ar apărea caractere fireşti, umane, uzuale.

Cele trei personaje sunt, cumulativ privite, o radiografie a figurilor umane, de la prizonierul amintirilor, în persoana lui Abraham, până la relaţia tată-fiu în istoria lui Andrei. Cert este că naraţiunea lui Mihai C. Constantinescu este demnă de toată atenţia dumneavoastră, în primul rând pentru un debut luminos, şi în al doilea rând pentru o demonstraţie clară a talentului tânăr din prezentul literaturii române.

Titlu: TREI VIEȚI
Autor: Mihai C. Constantinescu
An apariție : 2018
Editura: CORESI
Nr. Pagini: 66
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 1465

Alte recenzii de la Mihai C. Constantinescu:

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Dulce furie” de Sash Bischoff
Recenzie „Dulce furie” de Sash Bischoff

Dulce furie de Sash Bischoff este o carte care își propune să se încadreze în categoria thrillerelor de calibru, în genul lui Alex Michaelides, cu o copertă atrăgătoare ce promite multe. Din păcate, pentru mine, lectura s-a încheiat cu un gust amar. Nu am reușit să...

Recenzie „Pe mâna sorții” de Hannah Bonam-Young
Recenzie „Pe mâna sorții” de Hannah Bonam-Young

Haide să vă vorbesc despre o carte care m-a surprins într-un mod plăcut și mi-a aprins curiozitate despre autoarea Hannah Bonam-Young. Coincidența face că i-am văzut foarte des cartea nouă "Out of the Woods", fără să știu că este partea a doua din această serie, după...

Recenzie „Un strop de haos” de Scarlett St. Clair
Recenzie „Un strop de haos” de Scarlett St. Clair

Această serie scrisă de Scarlett St. Clair a fost hot and cold pentru mine, pentru că m-a trecut prin multe stări și m-a făcut să iubesc povestea, dar să o și urăsc în același timp. Este destul de greu de explicat, pentru că primul meu gând este să recomand seria, dar...

0 0 votes
Article Rating
Emanuela Istrate a fost redactor Booknation.ro și a scris 799 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Emanuela Istrate aici.
Subscribe
Notify of
guest

1 Comentariu
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Andrei Andrei

Am citit cartea, este plina de greseli…nu inteleg cum de beneficiaza de doua recenzii pe site-ul asta. Ar trebui sa fiti mai atenti la ce promovati