Recenzie “Twisted Games” de Ana Huang

de | iul. 23, 2024 | Dragoste, Recenzii cărți

Seria Twisted spune niște povești înrudite care urmăresc clasicul tipar: El masculul feroce, dur insensibil, invincibil, “incolor și inodor”; Ea: frumoasă, superbă, cu inima bucăți, cu un trecut apăsător, cu multe răni de vindecat și inabordabilă.

Toate cărțile din seria aceasta au personajele principale de mai sus iar Twisted Games desigur face și ea tot asta: urmărește tiparul.

Așadar:

Bridget și Reys.

Amândoi au câte o mască pentru fiecare ocazie: una pentru familie, una pentru prieteni, una pentru job, alta pentru restul lumii și una chiar și pentru ei înșiși.

Niciunul nu se cunoaște pe sine cu adevărat. Nu știe cine este el/ea de fapt și atunci când celălalt îi descoperă eul, cu bune și cu rele, surpriza cea mare este mai mult a celui “descoperit” decât a “descoperitorului”.

Bridget s-a născut în familia regală. Toată viața a fost înconjurată de lume multă: unii care îi ziceau mereu ce să facă, ce să zică, când, cum și de câte ori să clipească, să zâmbească, să respire; alții care o umpleau cu complimente încontinuu, o invidiau cu diplomație, o însoțeau, o invitau peste tot, o plictiseau, o enervau, o sufocau.

Deci: ea nu știe cine este. Știe doar ce i-au zis alții că este și nu a avut de ales, a trebuit să îi creadă.

Reys sigur că este opusul ei din toate punctele de vedere.

Nu doar că nu s-a născut cu sânge nobil dar chiar nu trebuia să se nască deloc.

Nedorit de nimeni, necunoscându-și tatăl, urându-și mama, torturat fizic și psihic chiar de către aceasta, mereu pe cont propriu, cu nimeni în jurul lui niciodată.

El nu este sufocat de prea multă lume, ele este sufocat de lipsa lor.

Deci: nici el nu știe cine este. Lui nu i-a zis nimeni. Dar și dacă i-ar fi zis tot nu i-ar fi crezut pe niciunul, în veci!

Așadar…se vor descoperi unul pe altul.

Se vor enerva unul pe altul, se vor certa, se vor răzbuna și bineînțeles se vor îndrăgosti.

Ce frumos, nu-i așa?

Dar lumile lor sunt atât de diferite, încât oricât ne-am atașa de tiparul twisted-urilor tot nu vom fi convinși cum se va termina totul.

Twisted Games, la fel ca și “surorile ei” nu o să te șocheze încât să îți dea lumea peste cap, nu îți va marca existența și nu te va modela pentru viitor.

Nu este nicio “petrecere elegantă” unde se servește numai caviar, foaie gras și whisky vechi, fin și rar.

Și cu atât mai puțin vreo lecție de viață!

Dar hai să fim serioși: nimeni nu vrea niciuna dintre acestea (și am zis “să fim serioși”, deci încercați să fiți sinceri, să fiți voi și doar voi, ca atunci când nu vă vede și nu vă aude nimeni)

Deci? 

Nu, normal că nu vrem!

Nu vrem nimic din cele de mai sus!

Noi vrem limbaj lejer, vrem personalități mișto care nu se cred perfecte, vrem replici îndrăznețe care ne fac să zâmbim și desigur ce rost mai are să nu recunoaștem: vreme și scene fără perdea!

De citit toate Twisted-urile!

Sunt despre noi, cu noi și special pentru noi!

Titlu: Twisted Games
Autor: Ana Huang
Traducător: Margareta-Mihaela Matei
An apariție : 2023
Editura: EPICA
Nr. Pagini: 461
Limba: Română
Gen Literar: Romance
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 20149

Alte recenzii de la Ana Huang:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea
Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea

  Doamna Ileana Popescu Bâldea – poet, prozator, eseist – ne propune în volumul „Jaguarul”, o colecție de proze scurte în care fapte de viață se împletesc cu imagini suprarealiste. Măiestria artistică a autoarei se face simțită pe parcursul întregii cărți, iar...

Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy
Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy

În ultima perioada, Elle Kennedy a explodat în popularitate. Serie ei "Off- Campus" a fost ecranizată și serialul a făcut furori pe toate platformele. După ce am văzut seria, mi-am adus aminte cât de mult mi-au plăcut personajele și cu cât drag am citit cărțile, așa...

Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde
Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde

Seria "Windy City" a fost o mare surpriză pentru mine. La început mi s-a părut că este prea ridicată în slăvi și având experiențe nereușite cu cărți promovate excesiv, dar fără substanță, am amânat-o cât am putut. Am amânat-o și din cauza primului volum, care între...

0 0 votes
Article Rating
Ramona Elena Batis este redactor Booknation.ro de 2 ani, 11 luni, 15 zile și a scris până acum 101 articole. Se află pe poziția 9 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ramona Elena Batis aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments