Recenzie ”Ugly Love. Despre fata urata a iubirii ” de Colleen Hoover

de | iun. 30, 2020 | Dragoste, Literatură Contemporană, Recenzii cărți

Despre autor: Colleen Hoover este una dintre scriitoarele mele preferate, ce a scris foarte multe opere care au ajuns bestselleruri New York Times. Multe dintre acestea sunt traduse în limba română și se găsesc la editura Epica: Totul se termină cu noi, Fără speranță, Speranță pierdută etc.

Ugly love. Despre fața urâtă a iubirii

Încă din titlu, putem intui că este o carte care ne va arată fața urâtă a iubirii, pe care foarte mulți nu o putem vedea ceva timp, iar când o descoperim suntem dezamăgiți profund. Dar, este și despre fiori dragostei, partea frumoasă a iubirii, a celui mai frumos sentiment pe care îl putem avea pe Pământ.

Acțiunea are două planuri nerative relatate de Tate și Miles. Primul plan este povestit din perspectiva lui Tate, iar cel de-ai doilea plan ne spune ce s-a întâmplat în urmă cu șase ani și  este relatat din perspectiva lui Miles.

Tate este o tânără frumoasă, de doar douăzeci și trei de ani care vine în San Francisco să stea la fratele său, Corbin pentru a urma un master pentru asistenți medicali. Dar, imediat ce ajunge la apartamentul său, îl găsește pe Miles beat, vecinul fratelui său, în fața apartamentului și nu poate intra. Își suna fratele, iar el îi spune să-l ia și pe Miles înăuntru. Astfel, prima noapte a lui Tate în San Francisco este umbrită de prezența vecinului misterios cu care trebuie să doarmă sub același acoperiș. Însă, lucurile vor decurge destul de rău pentru Tate, deoarece ea se va îndrăgosti de Miles, însă băiatul o va respinge frumos la început.

Ce se va întâmpla întrei cei doi, veți afla citind ”Ugly Love.Despre fața urâtă a iubirii”. Eu v-o recomand tuturor persoanelor peste 16 ani. Consider că este un romance drăguț pe care îl veți putea citi ușor.

Titlu: UGLY LOVE. DESPRE FATA URATA A IUBIRII
Autor: Colleen Hoover
An apariție : 2016
Editura: EPICA
Nr. Pagini: 362
Limba: Română
Gen Literar: Romance
Nota recenzorului: 7 / 10
Vizualizari recenzie: 1455

Alte recenzii de la Colleen Hoover:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes
Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes

Fiica din Spania este un roman cu nuanțe romantice împletite cu nuanțe suave de thriller ce ne poartă pașii în cercetare, descoperire și iertare. Lorena Hughes ne arată că o pierdere nu vine niciodată fără o compensație. Dacă această compensație este pe măsura pierderii acest lucru rămâne de văzut în funcție de așteptările și de năzuințele primitorului dar, mai ales, de deschiderea sufletului acestuia față de nou și renaștere

Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas
Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas

Sora din umbră este un thriller plin de suspans dar, mai ales, plin de răsturnări de situație. Claire Douglas maiestuos învăluie povestea în mister, indicii și descoperiri neașteptate menite a ne demonstra că, de multe ori, adevărul este exact sub nasul nostru și doar orbirea din dragoste ne momește în a nu vedea ceea ce întotdeauna a stat sub ochii noștri.

Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez
Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez

Dragostea este cea mai periculoasă formă de magie. Ravenna Maffei este sculptoriță, însă adevăratul ei secret este magia care îi curge prin vene. În Italia secolului al XV-lea, un asemenea dar înseamnă condamnare la moarte. Pentru a-și salva fratele, Ravenna participă...

0 0 votes
Article Rating
Maria-Magdalena Năstase a fost redactor Booknation.ro și a scris 75 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Maria-Magdalena Năstase aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments