Recenzie „Secretul Orhideei” de Lucinda Riley

de | dec. 19, 2017 | Beletristică, Recenzii cărți, Romantism

Secretul orhideei” de Lucinda Riley este o carte plăcută și misterioasă totodată, care reușește să reunească două povești de viață asemănătoare între care se afla o perioadă îndelungată de timp.

Povestea actuală o prezintă pe Julia Forrester , o pianistă celebră , a cărei viață o duce spre un drum anevoios, făcând-o să treacă prin tragedia pierderii a două persoane vitale în existența sa.

Astfel, se întoarce în Anglia, unde după câteva săptămâni de letargie , revede locul preferat din copilărie, domeniul Wharton Park,  loc în care și-a petrecut timpul împreună cu bunicul său, în serele pline de flori exotice.

Aici, îl întâlnește și pe lordul Kit Crawford, moștenitorul domeniului și barbatul care reușește să-i trezească anumite sentimente.

Dar, când în sfârșit, Julia își recunoaște sentimentele față de ea, umbrele trecutului reapar în prezent, aceasta fiind nevoită să le introducă în viața sa.

În timp ce mă gândesc cu tristețe că sunt și eu asemenea unui avion, liberă să străbat lumea în lung și-n lat și să aterizez oriunde poftesc. Doar ca aș dori ca altcineva să-mi traseze linia zborului.

Povestea din trecut , evocă personaje nevoite să facă față atât Primului Război Mondial, cât și provocărilor și minciunilor prin care sunt făcuți să treacă .

Harry Crawford este chemat la război, nu înainte ca acesta să se căsătorească cu Olivia , pe care o lasă împreună cu mama sa în îngrijirea domeniului Wharton Park.

După împlinirea datoriei față de propria-i patrie , Harry o întâlnește pe Lidia pe care o consideră orhideea lui de sera, alături de care află ceea ce înseamnă adevărata iubire.

Astfel, el are de ales între a-și urma marea iubire sau a fi fidel față de întreaga moșie, de oamenii de acolo, și nu în ultimul rând față de soția sa.

Secretul din trecut , care aproape a distrus oamenii implicați în el, își face apariția și în povestea actuală , făcând-o pe Julia să își cunoască adevăratele rădăcini genetice şi să lamurească misterele neelucidate din jurul celorlalte personaje.

Titlu: SECRETUL ORHIDEEI
Autor: Lucinda Riley
An apariție : 2010
Editura: LITERA
Nr. Pagini: 544
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 2648

Alte recenzii de la Lucinda Riley:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea
Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea

  Doamna Ileana Popescu Bâldea – poet, prozator, eseist – ne propune în volumul „Jaguarul”, o colecție de proze scurte în care fapte de viață se împletesc cu imagini suprarealiste. Măiestria artistică a autoarei se face simțită pe parcursul întregii cărți, iar...

Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy
Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy

În ultima perioada, Elle Kennedy a explodat în popularitate. Serie ei "Off- Campus" a fost ecranizată și serialul a făcut furori pe toate platformele. După ce am văzut seria, mi-am adus aminte cât de mult mi-au plăcut personajele și cu cât drag am citit cărțile, așa...

Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde
Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde

Seria "Windy City" a fost o mare surpriză pentru mine. La început mi s-a părut că este prea ridicată în slăvi și având experiențe nereușite cu cărți promovate excesiv, dar fără substanță, am amânat-o cât am putut. Am amânat-o și din cauza primului volum, care între...

0 0 votes
Article Rating
Maria Vulpe a fost redactor Booknation.ro și a scris 24 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Maria Vulpe aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments