Ahnhem și seria lui Fabian Risk, încadrată în tiparul nordic noir, pare a avea un succes extraordinar la publicul de gen. Mizând pe o intriga întortocheată, construind atât un plan profesional cât și unul personal, cu multe răsturnări de situație și menținând suspansul până la ultimele pagini, Ahnhem si personajul lui principal neconformist captivează și adâncesc misterul ce învăluie destinele celor cu care Risk intră în contact.

Seria are momentan 5 cărți publicate, dar fanii așteaptă cu nerăbdare o continuare deoarece sunt multe lucruri neclarificate și multe personaje care nu și-au primit „aplauzele” la scenă deschisă.

Fiecare parte urmărește un caz diferit și de sine stătător și are în vizor de obicei un criminal în serie. Se pune accent pe ambiția unora ceea ce nu favorizează relațiile de cooperare dintre polițiștii danezi și suedezi, fapt care încurcă și tergiversează desfășurarea și rezolvarea cazurilor.

Risk este criminalist și la începutul primei cărți, tocmai a demisionat din Departamentul de Criminalistică din Stockholm și s-a relocat cu toată familia în orășelul natal, Helsingborg, unde a primit un post la Brigada de Omucideri. Deși angajarea lui debuta cu un concediu de șase săptămâni, timp în care să se mute, să se adapteze, să refacă legăturile cu o familie cam neglijată și să depășească trauma cauzată de ultimul caz cu care s-a confruntat și din cauza căruia a și fost obligat să demisioneze, nu reușește să profite de concediu din cauza unei crime, care se dovedește a fi prima dintr-un șir lung de atrocități.

1. Victimă fără chip pune pe tapet o problemă actuală care a luat amploare în ultimul timp: bullyingul în școală și în afara ei. Acțiuni violente și pline de cruzime cu urmări grave în ceea ce privește maturizarea individului și care, în carte, au ca finalizare transformarea acestuia din victimă în criminal.

Îşi merită oare victimele soarta?
Are criminalul motive întemeiate?
Va reuşi Fabian Risk să-l găsească înainte ca toată clasa să fie ucisă?

2. Al nouălea mormânt este un prequel căruia, personal, nu prea i-am văzut rostul. Intriga s-a complicat prea tare și este greu de urmărit, stârnește confuzie pentru cititor această urmărire a unor fapte din trecut. Risk este încă detectiv în Stockholm și se confruntă cu niște crime macabre, victime ce nu par a avea nicio legătură decât descoperirea lipsei unor organe la autopsie. Este poate cea mai slabă parte a seriei, în care autorul aruncă prea mulți psihopați și complică prea tare povestea. De asemenea, insistă pe incompetența poliției și pe corupție într-un mod exagerat și neverosimil.

Întrebarea este de ce este poliția este întotdeauna cu un pas în urma criminalului? Cine le urmărește fiecare pas și cum?

3. Minus optsprezece grade are ca temă abuzul domestic și urmările acestuia. Deși, evident, totul este iarăși exagerat, povestea are ritm și menține suspansul. O urmărire demnă de filmele de acțiune sfârșește cu o fântână distrusă în mijlocul orașului și cu una dintre mașini plonjând în apele golfului de pe chei. Brigada de Omucidere intra în acțiune și încearcă să rezolve cazul repede având în vedere că fântâna a fost avariată chiar de șefa brigăzii, aflată într-o criză datorată divorțului, sau poate doar alcoolului…

Întrebarea care îi blochează pe polițiști e cum ar putea un bărbat mort și congelat timp de două luni să participe într-un mod atât de activ la această cursă??

În altă ordine de idei, viața de familie a lui Risk este un adevărat haos, în care fiecare face ce vrea și cu cine vrea. În ciuda abilității de a rezolva cazuri, Risk este o catastrofă când vine vorba de a-și înțelege  și a comunica cu propria familia.

4. Motivul X merge pe ideea de rasism, imigranți, neonazism și pedofilie. Crimele sunt atroce și fără nicio legătură sau motiv aparent. Prima crimă are ca victimă un băiețel sirian îndesat într-o mașină de spălat care ulterior a fost pornită. Risk desfășoară în paralel și pe ascuns o anchetă proprie, o anchetă începută de Hugo Elvin, ale cărui suspiciuni dovedite ar da peste cap întreaga brigadă. Este prima carte din serie care se încheie fără ca asasinul să fie capturat. Este frustrant și intriga foarte întortocheată. Risk reușește totuși să se deschidă în fața fiului și lupta să reînnoade legatura familială.

Oare e prea târziu? Oare mai poate salva ceva?

5. X feluri de a muri rezolvă tensiunea mocnită care scinda brigada de politiști. Dunja este dispărută fără urmă și mă cam enervează chestia asta. Am tot așteptat ca Risk să formeze o echipă cu ea și să nu mai iau feribotul să fac naveta între Suedia și Danemarca la fiecare capitol. Criminalul din partea anterioară este pe val și își continuă marșul funebru lăsând în urmă un șir de crime macabre. Nu el decide cine moare. El este doar un pion călăuzit de șansă. Nu va dau indicii, dar vă avertizez că tot ceea ce știți este greșit. Deși trebuie citită neapărat după cea anterioară deoarece intriga se leagă de aceasta, este mult mai slabă față de așteptările mele, și am fost deranjată de „socializarea” și „înțelegerile” făcute de Risk cu psihopații. Finalul nu este închis și te lasă încă o dată confuz în ceea ce privește soarta câtorva personaje principale.

Privind în ansamblu, este o serie bună, cu multă adrenalină, sângeroasă, cu elemente macabre, cu scene riscante, la limită, cu teme delicate și actuale, cu toate că autorul are tendința de a complica prea mult lucrurile și de le răsuci și învârti până aproape de saturație, de a exagera și de a găsi soluții ce nu-s chiar credibile, iar rezolvarea ultimului caz cam simplistă raportat la intrigă. Aș fi preferat ca zarul să aibă mai multe fețe. Aștept cu nerăbdare continuarea deoarece Dunja mi-a trezit interesul cu încăpățânarea și ambiția ei, iar Theodor ar merita încă o șansă. Și am avut o problemă cu modul în care a fost tratat. De asemenea, am două personaje pe care îmi doresc să le văd cu botul umflat și care tot alunecă în picioare, spre marea mea frustrare.

📫 Abonează-te la noutățile noastre


Îți trimitem un email pe săptămână cu cele mai interesante concursuri și reduceri irezistibile la cărți!