Drept de viata și de moarte abordează un subiect neobișnuit, sub o tentă polițistă, presărată cu ironia caracteristică scriitoarei, încercând să răspundă la o întrebare nu tocmai comună :”Ce ai face dacă un invitat/necunoscut ar muri pe neașteptat la tine în casă?”. A XVII-a carte scrisă de Amélie Nothomb poate fi considerată o comedie ironică, dar dincolo de umorul negru și ironiile cu care aceasta și-a obișnuit cititorii, cartea poate fi văzută și ca un test al propriei persoane.
Cartea este dezvoltată în treisprezece părți, fără a fi numerotate, delimitate doar printr-o pagină nouă. Prima parte, poate fi asociată cu introducerea, aici se dezvăluie încă din primele rânduri întrebarea ce va deveni subiectul cărții. Încă de la început putem simți ironia fină a autoarei, presărată într-un dialog dintre Baptiste Bordave (un francez obscur fără destin), personajul principal al cărții și un necunoscut.
Partea a două, prezintă intriga cărții. Un necunoscut bate la ușa lui Baptiste Bordave și ca o împlinire a tuturor discuțiilor sale din seara precedentă, acesta moare, chiar pe covorul lui. Acesta nu cheamă nici poliția și nici salvarea și decide să dea un nou sens vieții sale, furând identitatea celui care a decedat sub privirile lui și devenind un suedez bogat, care va locui într-o vilă în Versailles, bucurându-se de nenumărate sticle de șampanie și de compania frumoasei Sigrid Sildur – o degustătoare de heroină și de vinuri. Acest furt de indentitate, pentru mine, a fost destul de previzibil, mă așteptam la ceva de genu din momentul în care am văzut coperta cărții.
Baptiste devenit Olaf Sildur, se mută în casa răposatului și este pus în diferite ipostaze care îi dezvăluie neliniștea interioară, calmată de fiecare dată de prea multe cu pahare de șampanie. Povestea acestuia pare un pic ruptă de realitate, dar dacă ar fi să o raportez la lumea actuală, s-ar încadra cu ușurință în context.
Dincolo de subiectul destul de ciudat, carte surprinde șansa unui om de a își schimba viața și de a își asuma o altă identitate în totalitate, cu speranța că va avea un drum mai bun decât cel parcurs până atunci.
Nu am să vă dezvălui finalul, dar am să mă las pradă slăbiciunii mele pentru cărțile scrise de Amélie Nothomb și am să vă împărtășesc câteva citate care mi-au plăcut:
„Dacă nu ești paranoic, ești vinovat”
„După douăzeci și cinci de ani orice întâlnire este o recepție”
„Îmi place să mă simt operațional fără să-mi fie crispat creierul de efort. E mai bine decât să nu faci nimic, îți eliberează mintea de angoase. Cele mai frumoase visări au loc în timpul treburilor celor mai prostești.”
„Minciunile au puteri curioase: cel care le-a inventat li se supune.”
Per total cartea este interesantă, poate fi bună pentru a te deconecta de la grijile tale și pentru a ajunge la finalul ei să te întrebi „ce aș fi făcut dacă aș fi fost eu Baptiste?„. Se citește ușor, în proporție de 80% este dialog, dacă ești genul de cititor care are o pasiune pentru cărți mai ciudate și un stil diferit, îți recomand această carte.
Recenzie trimisă de cititoarea noastră Bianca Ionel.
Alte recenzii de la Amélie Nothomb:
