Romancierul și nuvelistul francez Philippe Djian, născut la Paris, la 3 iunie 949, ne prezintă în romanul „Zonă erogenă” realitatea văzută prin ”ochelarii” sfredelitori ai unui scriitor blazat. Este o creație semi-autobiografică care trădează oarecum climatul familiei de mici burghezi în care s-a născut și a crescut, trăind și copilărind în parizianul arondizment 10.
Trăind la școală o perioadă de profundă plictiseală, când lucrurile nu păreau a avea sensul dorit de el Philippe Djian nu strălucește ca elev, însă, deși nu cochetează cu eminența cognoscibilității, nu cade nici în capcana mediocrității, culegând din tainele vieții doar ceea ce îi face cu adevărat plăcere, aplicând metoda autodidacticismului sau îmbină utilul cu plăcutul.
Lucrează ca muncitor, magazioner la editura Gallimard, ia interviuri diverselor personalități pariziene. Debutul și-l face cu o colecție de povestiri scurte intitulate 50 împotriva unuia. Lucrează ca textiert pentru cântărețul elvețian Stephan Eicher.
Apărut în anul 1984, romanul „Zona erogenă” prefigurează marele succes al lui Philippe Djian. Prins încă în chingile unui începător, romanul nu este în totalitate dezbărat de corsetul pudorii, dăruindu-le cititorilor un erotism încă „învelit sub protectoratul plapumei”, în comparație cu următoarea sa creație „Albastru ca dracu” care abundă de penetrante descripții carnale.
În romanul ”Zonă erogenă” ne confruntăm cu povestea scriitorului nevoit să se împartă între nevoia de a scrie și plăcerea de a se abandona și a se regăsi în compania femeilor. Astfel că, iubitorul de cuvinte, se trezește adeseori azvârlit în vârtejul unei existențe entropice, încă neputând să afle cu exactitate dacă îi face sau nu plăcere să meargă pe marginea prăpastiei, acel vid hrăpăreț poetizat de un boemism înțeles pe deplin doar de cei inițiați în jocul jalonării între alb și negru.
După înșiruirea unor aventuri amoroase, petrecute cu tot soiul de femei delăsătoare sau doar dornice de o noapte a delăsării care nu au nevoie de vreo fărâmă de justificare, personajul principal al operei literare se reîntoarce în tentaculele singurei femei pe care a iubit-o cu adevărat, dar nu ca o refugiere în clepsidra nostalgiei, ci ca o refulare, în ideea că femeia care îi dezvăluise cu o amplă generozitate explozia orgasmului de simțiri, va putea să joace cu brio rolul pilonului de sprijin, al ancorei care ar putea să-și înfigă determinarea în mâlul incertei sale existențe.
După un lung șir de iluzii, de adultere, crucificări ale desfrâului eliberator și scurgeri în nimicul rătăcirilor veșnic hămesite, autorul va redescoperi plăcerea de a scrie.
O carte bună! Lectură plăcută!
Alte recenzii de la Philippe Djian:
