Am încercat să trăiesc această viaţă, dar am simţit şi mai puternic slăbiciunea mea, dezechilibrul meu sufletesc. N-am putut uita cine sunt. (pag.540)
Când spunem Lev N. Tolstoi menţionăm aproape imediat Anna Karenina şi eventual Război şi pace. Nici nu ar putea fi altfel, câtă vreme sunt două dintre cele mai cunoscute şi apreciate cărţi ale sale (şi din literatură universală, aş adăuga eu).
Puţini ştiu însă că până la ele, scriitorul rus a publicat proză scurtă. Proză care a dezvăluit dintr-o dată un talent scriitoricesc strălucit şi pe care l-au recunoscut deopotrivă cititori, scriitori, critici.
Nuvele şi povestiri este un titlu vechi, apărut la Editura pentru literatură universală ( 1951 ) pe care l-am recitit imediat ce l-am terminat. O carte pe care o simt ca pe un minunat refugiu, după prea multe lecturi “de astăzi”.
Nuvelist, romancier, dramaturg, publicist, Lev N. Tolstoi ( 1828- 1910 Iasnaia Poliana – aprox. 200 km de Moscova) a fost un scriitor aparte, în care se împleteau deopotrivă artistul de geniu şi un gânditor profund, original.
Căutând mereu să dea un sens autentic şi moral vieţii sale interioare, se retrage brusc de la universitate, cu ţelul nobil de a îmbunătăţi vieţile ţăranilor de pe terenurile sale.
Dar, aşa cum avea să afle pe propria piele şi să şi redea ulterior în cel puţin una din scrierile sale ( Dimineaţa unui moşier), chiar şi cele mai onorabile şi generoase intenţii se pot lovi de un obstacol neprevăzut: temperamentul omului rural.
Între cele 11 titluri ale volumului, un aspect îşi face mereu simţită prezenţa: războiul, fie că preocupă mai mult – cum este cazul în Incursiunea, Sevastopolul… sau mai nuanţat, în restul.
Lupta în Caucaz aduce laolaltă ruşii cu ceceni, tătari, djighiti – popoare şi religii într-o înfruntare pentru poziţie, resurse, orgolii. Lectura lui Tolstoi abundă în detalii, personaje, necesitând atenţie şi concentare sporite, apelul la resurse istorice şi geografice.
Ataşând decoruri, construind personaje, scriitorul rus împleteşte destine şi câmpuri de luptă într-o armonie perfectă, din care învăţăminte preţioase sunt presărate la tot pasul.
Psihologia umană este talentul incontestabil al lui Tolstoi. El stăpâneşte cu succes atât cunoaşterea, cât şi redarea ei. Cititori fiind, asistăm la veritabile “radiografii” de realism literar, însoţind personajele permanent şi pretutindeni. Nu lipsesc însă descrierile plastice şi o ambianţa – căreia eu, personal, i-am simţit căldura lui “acasă”.
Dintre titlurile în care războiul răzbate puternic mi-a plăcut în mod deosebit Incursiunea.
Avântul şi naivitatea prapurcicului Alanin este atât de potrivită tinereţii sale…
Aruncându-se în pericole pentru a obţine rapid biruinte mari, într-un război absurd şi nedrept, pe care nu-l înţelege, contrastează şi mai tare cu aşezarea experimentatilor în lupte.
Astăzi luptele arată altfel, dar indivizii au cam aceleaşi lecţii de învăţat…
În Dimineaţa unui moşier, Cazacii, Polikuska vedem talentul lui Tolstoi manifestându-se chiar mai evident.
Fie că urmărim frământările boierului care încearcă să împlinească un tel nobil, că sondăm sufletele celor implicaţi în triunghiul dragostei, sau urmărim împlinindu-se în chip absurd destinul nefast al unui ţăran rus – aici şi în tot restul cărţii – avem de gustat minunate secvenţe literare.
NOTĂ: 9,5 / 10
Alte recenzii de la Lev N. Tolstoi:
o carte foarte buna