Fata cu toate darurile e un roman impresionant, un SF distopic inedit, care se „metamorfozează” pe parcurs într-o lucrare psihologică, având ca scop principal deslușirea comportamentului uman în preajma factorilor externi.
Lăsând la o parte introducerile științifice, Fata cu toate darurile e o carte absolut sublimă. Eu nu citesc de obicei nimic ce are legătură cu fantasticul, asta incluzând zombies, creaturi cu zece capete, fantome și așa mai departe. Nu-mi plac cărțile de genul ăsta și nu mă regăsesc în SF-uri, le găsesc nepotrivite pentru gusturile mele. De asta cred că am și fost sceptică atunci când am deschis, fericită ca un copil în Ajun, coletul de la Editura Nemira și am văzut Fata cu toate darurile.
Ca să vă povestesc acțiunea romanului mi-ar trebui cam trei articole și vreo doi saci de răbdare și atenție. Pe scurt, în urma unei boli omenirea a fost împânzită de flămânzi, care arată aproape la fel ca oamenii normali, comportamentul fiind cel care-i deosebește. Imuni la durere, sensibili la zgomotele făcute de oameni, flămânzii reprezintă oarecum tiparul clasic al creaturilor SF existente în majoritatea cărților de acest gen, fiind un alt termen pentru zombies, paraziți, walkers și așa mai departe. Între acești ucigași de oameni există totuși și flămânzi mai evoluați, care aproape gândesc și acționează logic, asemenea oamenilor.
Într-o bază militară, zeci de copilași își duc traiul de pe o zi pe alta, inclusiv Melanie, o tânără firavă și extrem de inteligentă, care observă că, din când în când, colegii ei dispar și știe că la un moment dat va fi și ea luată pe sus și dusă în laboraotorul doamnei Caldwell, de unde nu se va mai întoarce. Când baza militară e atacată de flămânzi, Melanie reușește să scape, râmânând în viață alături de Sergentul Parks, doctorul Caldwell, un soldat și profesoara Justineau. Pentru a supraviețui, cei cinci trebuie să se salveze de flămânzi, dar, mai ales, de ei. O vor accepta ei pe flămânda Melanie ca una de-a lor? Asta rămâne să aflați singuri 😀
Legătura care se creează între micuța flămândă și profesoara Helen Justineau este priceless. Nu găsesc un termen mai potrivit. Aproape o legătură maternă, aș zice Helen protejând-o pe Melanie chiar cu prețul propriei vieți, iar Melanie încercând să o protejeze pe profesoară de flămânzi, ea fiind una dintre ei.
Melanie thinks: when your dreams come true, your true has moved. You’ve already stopped being the person who had the dreams, so it feels more like a weird echo of something that already happened to you a long time ago.
Sergentul Parks mi-a mâncat zilele, zău! La început îl uram, uram ura lui pentru Melanie, felul în care o trata, îl consideram un laș și un misogin clasic. Pe parcurs însă, sentimentele mele față de el s-au schimbat considerabil, și am trecut de la furie și ură la admirație. Parks s-a dovedit mai mult decât un strateg și un soldat bun, s-a dovedit ca fiind un om bun.
Fata cu toate darurile e construit asemenea unui puzzle; pe parcursul cărții, autoarea adaugă încă o piesă lipsă pentru descoperirea finalului. Deși pare stufos, acțiunea alertă reușește să te facă să nu mai poți lăsa romanul din mână. Deși e un SF veritabil, Fata cu toate darurile e o carte realistă, diferită de tot ce am citit până acum din acest gen.
Cu un fir narativ alert, emoționant, și dramatic, Fata cu toate darurile e un roman care te va cuceri încă din primele capitole, creând portretul unei eroine, care vrea, mai presus de orice, să îi salveze pe ceilalți, să devină un om mai bun, care vrea să iasă dintr-un ocean în care chiar semenii ei au înecat-o.
Mic pont: Romanul urmează să fie ecranizat în toamna acestui an 🙂
Alte recenzii de la M.R.Carey:
Nu e genul meu 🙂
Asta am spus si eu inainte sa o citesc 😀