Recenzie ”A Noua Directivă” de Genn Kato

de | dec. 2, 2025 | Literatură Contemporană, Recenzii cărți

A Noua Directivă de Genn Kato este, dacă vrei, o nouă lume în care ești invitat să pătrunzi, să o cunoști, să-i descoperi secretele, să-i simți emoțiile și să-i intuiești intențiile. Un întreg univers ce merită cercetat cu atenție. Atenție însă: nu tot ce vei afla va fi frumos ori pe plac.

A Noua Directivă deschide poarta viitorului Olandei. Cum arată viitorul și ce are de oferit locuitorilor ei — care habar nu au de ce se întâmplă și nu bănuiesc măcar că libertatea lor a fost redusă considerabil? Moralitatea nu face casă bună cu strictețea deciziilor din cadrul Directivei, care-și întinde tentaculele cât de mult poate, ca o caracatiță ce acaparează tot.

Romanul devine o oglindă în care se reflectă limpede cât de tulburătoare poate fi viața, ce sens mai are ea într-o lume ce își pierde umanitatea și cât cinism se ascunde în spatele discursului despre „binele general”. Tot acest univers dezumanizat este surprins perfect în afirmația:

Viața nu e un dar de la Dumnezeu. Nu, nu și iarăși nu! După părerea mea, ea nu e altceva decât un împrumut la naștere, oferit pe o perioadă limitată… În lume nu există nici sfârșit și nici început. Doar schimbare.

Pregătește-te pentru o călătorie – una în care nimic nu va mai fi la fel. Viitorul nu sună întotdeauna bine sau promițător. De multe ori, necunoscutul – aflat undeva la depărtare – prinde voce, te avertizează, îți șoptește să nu te cufunzi prea adânc în bezna secretelor. Ceea ce pare o coincidență, un detaliu neimportant, te tentează să treci cu vederea. Oamenilor le place să nu-și bată capul cu ceea ce nu înțeleg. Dar A Noua Directivă nu-ți permite asta: este un roller coaster în toată regula.

Nu fugi de acest univers! Fii curajos și îndrăznește! Refuză să stai pe margine, doar să observi puținul care se vede – de la depărtare nu va fi niciodată la fel de captivant și fascinant ca atunci când ești direct implicat. O călătorie în viitor nu e ușoară, dar ai numai de câștigat. Vei fi acaparat instant de personaje puternice și extrem de curajoase, iar tensiunea care arde în pagini poate face scrum orice dorință sau intenție.

Albert și Martin, cei doi frați legați mai mult de vocea sângelui decât de prezența fizică, ajung luptători în același ring. Primul este prins într-o capcană imposibilă, arătând cât de puțin valorează viața când totul se vinde pentru câștig. Celălalt simte vinovăția și nevoia de a face dreptate. Împreună, ele formează drumul spre multe alte secrete ale societății, care cer să iasă la lumină.

Un alt personaj important este Akiko, cunoscută și sub numele de Cypher. Mediul corporatist pe care îl reprezintă ascunde conexiuni neașteptate cu Directiva. Totul este gândit și pregătit atent, iar fiecare pas al personajelor este filtrat de această caracatiță invizibilă. Cât mai ești dispus să sacrifici în numele corectitudinii, știind că sistemul controlează totul?

Ce urmează e o cursă contracronometru. Ești aruncat pe o pistă unde viteza devine lege, iar singura ta șansă este să ții ritmul cu adevărurile care ies la suprafață, cu disparițiile misterioase și cu crimele care nu lasă loc de ezitare. Care este, de fapt, legătura dintre toate aceste fapte? Vei răsfoi paginile cu sufletul la gură, pentru că nu doar curiozitatea te împinge înainte, ci și tensiunea care te prinde în capcană. În această lume, deciziile radicale nu schimbă doar destine, ci și oamenii, forțați să devină altceva decât și-au imaginat vreodată.

Întâlnirile de grad zero îți pun sângele în mișcare, iar curajul celor aruncați în fața pericolului, parcă provocându-l: „Atât poți? Hai, încearcă din nou!”, îți dă fiori reci. În bătaia puștii, adrenalina devine o rugăciune nerostită, iar dorința de a salva, fugind de moarte în numele adevărului, e singura energie care mai rămâne. Iar când deznădejdea te găsește singur, te bazezi pe instinctul care încă poate învinge frica: ceri ajutor. Fiindcă unirea forțelor e forma cea mai pură de a refuza indiferența – chiar și atunci când această decizie poate fi și ultima ta suflare.

Ești pe muchie de cuțit, dar tocmai asta o să-ți placă cel mai mult. N-ai timp să te liniștești: ești în maratonul emoțiilor care nu-ți permite să pierzi spectacolul în care se aruncă personajele, iar tu ești tras cu forța în aceste plonjări de adrenalină. Crezi că cea mai interesantă experiență trăită ca simplu cititor e apa unui râu? Nimic mai departe de adevăr. Un singur lucru e cert: nu îți vei dori ca această călătorie oferită de Kato să se sfârșească prea curând.

Regulile jocului par să se schimbe, intensitatea crește treptat, iar vânătorii devin vânați – preschimbați în simple instrumente sau adepți fără voie, prinși în capsula controlată a timpului. Cum se va încheia această cursă infinită spre un final ireversibil? Mai e mult până departe; n-ai cum să te oprești, să cobori din caruselul tensiunilor turate la maximum. Senzațiile sunt amețitoare, iar detaliile – pe care nici nu le ceri – te lovesc în plin. Încotro te poartă A Noua Directivă? Inspiri fiecare emoție, expiri teama pe care o adăpostisei fără să știi. Nu s-a terminat; nu ești într-un film – e realitatea în care umbrele luptă pentru putere și control asupra viitorului. Cine e mai puternic de această dată? Busola interioară este bruiată, dar nimic nu e încă pierdut.

Stors de energie sau plin de vitalitate și încântat de tot ce ai trăit în lumea creionată cu măiestrie de Genn Kato? A Noua Directivă nu face promisiuni – îți oferă cea mai intensă experiență. Nu îți spune ce să simți, nu îți impune un unghi din care să privești, nu îți explică nimic. Și nici nu te protejează. Îți dă doar oportunitatea unică de a păși într-o realitate crudă, directă. Nu e un vis din care te vei trezi peste câteva zeci de pagini. Îți spun doar atât: până la final, chiar și realitatea în care trăiești, cititorule, va fi cu totul alta.

Tu nu vei păți nimic; doar iluziile unei lumi viitoare perfecte vor fi ucise sau vor dispărea misterios — acea lume în care omenirea ar fi trebuit să aibă acces la un adevăr transparent, în care lumina să pătrundă în toate domeniile vieții. Siguranța absolută nu va exista niciodată, nicăieri, oricât de fermă ar fi promisiunea. În orice lume nouă se va strecura, pe undeva, umbra secretelor, a minciunilor și a intereselor meschine. Binele și răul vor rămâne mereu în luptă, o bătălie nevăzută ce va provoca, din când în când, câte un cutremur emoțional în fiecare dintre noi. Directiva nu va dispărea niciodată — doar va purta alte forme, alte măști, alte nume.

A Noua Directivă a viitorului nu este ideală. Te poate speria și încânta deopotrivă. Alege să descoperi ce înseamnă curajul, nevoia și adevărata luptă; înarmează-te cu răbdare și refuză să ieși din cursa învingătorilor. Pentru că învingătorii se reinventează, se adaptează și se pregătesc pentru orice schimbare care i-ar putea propulsa și mai departe — oricare ar fi viitorul și oricum ar arăta el.

A Noua Directivă nu se citește. Se trăiește și se simte cu fiecare por al ființei. Întreaga poveste este o luptă cu tine însuți: o confruntare cu fricile, cu întunericul interior și cu neputințele pe care le-ai considerat, poate prea mult timp, bariere de netrecut. Iar asta e dovada: nimic nu te poate opri să descoperi cât de puternic ești în fața necunoscutului. Lumea acestui roman nu e doar ficțiune — este o posibilitate, una în care ai fost deja atras pentru a-i descifra toate tainele. Pregătește-te pentru orice altă variantă a ei. Cartea nu ascunde doar o poveste științifico-fantastică, distopică și încărcată de mister, ci și un adevăr incomod, dureros și greu de acceptat: viața o primești, dar viitorul nu este garantat nimănui. Trebuie câștigat. Iar viitorul cucerit se află dincolo de întuneric și de nenumărate piedici. Ai curajul să ajungi la el și să ți-l revendici? E al tău — de fiecare dată când alegi să lupți pentru ceea ce contează cu adevărat.

Ultimul lucru de reținut: în A Noua Directivă, fiecare pagină e o provocare — și tu ești gata să o accepți.

Titlu: A Noua Directivă
Autor: Genn Kato
An apariție : 2025
Editura: GALAXIA CORESI
Nr. Pagini: 362
Limba: Română
Gen Literar: Science Fiction
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 155

Alte recenzii de la Genn Kato:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Emperor” de Runyx
Recenzie ”Emperor” de Runyx

Povestea care a început cu mult timp în urmă... Atunci când lumea începe să se destrame, chiar și cea mai puternică luptătoare rămâne, în esență, o fată frântă. O viitoare regină lipsită de voce, de suflet și de inimă. Iar nimeni, nici măcar Dante Maroni, nu ar fi...

Recenzie „Emperor” de Runyx
Recenzie „Emperor” de Runyx

Seria aceasta o să devină una dintre preferatele mele, pentru că Runyx știe ce are de făcut atunci când vine vorba despre un Mafia Romance excelent!!! "Predator" și "Reaper" au fost pur și simplu încântătoare, cu un cuplu atipic, dar exploziv, care au predat ștafeta...

Recenzie ”Anul lupilor” de Ina David
Recenzie ”Anul lupilor” de Ina David

Anul lupilor de Ina David este romanul care te poartă cu totul pe tărâmuri necunoscute, pe care abia aștepți să le cutreieri pentru a le descoperi povestea, misterul și tainele. E o lume în care pătrunzi vizual, mental și sufletește, un spațiu care te cheamă înainte...

0 0 votes
Article Rating
Laura Elena Apetroaie este redactor Booknation.ro de 10 ani, 9 luni, 15 zile și a scris până acum 59 articole. Se află pe poziția 11 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Laura Elena Apetroaie aici. Laura Elena Apetroaie are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Subscribe
Notify of
guest

1 Comentariu
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Atelier de poezie

Îmi plac articolele de pe BookNation — mereu reușesc să surprindă esența unei cărți și să te trimită spre detalii pe care altfel le-ai rata.
Revin adesea aici pentru inspirație și pentru felul în care sunt prezentate cărțile.”

A.R. Pascaru – Atelier de Poezie

Descoperă cartea ”Ultimul profet”

X