Cartea lui Patrick Suskind, intitulată ”Parfumul”, care apare pentru prima oară în Elveția anului 1985, având parte de o fabuloasă ecranizare ceva mai târziu, este o capodoperă care împletește olfactismul și instinctele primare într-un halucinant metisaj de sinestezii și deraieri comportamentale.
Povestea își țese amețitoarea intrigă în jurul lui Jean-Baptiste Gernouille, înzestrat cu un simț olfactiv ieșit din comun, ceea ce, alăturat faptului că trupul său nu miroase absolut deloc, va declanșa o veritabilă sarabandă a întâmplărilor ce vor urma. Astfel că, Patrick Suskind înșiră o apologetică a mirosului, fără a cădea, nici măcar în treacăt, în patima descrierilor rudimentare și inestetice, pricepându-se să uziteze comparațiile și uimitoarele asociații într-un mod răvășitor și magistral.
Cufundarea într-o abominabilă existență, între apostazie și delir, a personajului principal, este învăluită în parfumul dulce-otrăvitor care alunecă între două fante abisale ce delimitează Raiul Și Iadul, transformându-l într-un atroce criminal în serie, decis să fure parfumul tinerelor inocente.
Descriptivismul este sufocant și îmbietor, mângâind și pălmuind în același timp, într-o densă perdea de beatificări și excomunicări lăuntrice, fără a încerca să culpabilizeze sau să exonereze personajul principal.
Stilul, aparent sinuos, cu urcări și coborâri, amețește și trezește, vindecă și îmbolnăvește, printr-o sinceritate ce se aseamănă cu un curnt ștreang prevăzut cu un nod gordian.
O carte fabuloasă!
Lectură plăcută!
Alte recenzii de la Patrick Suskind:
