Recenzie ”Piticul roșu” de Michel Tournier

de | oct. 12, 2016 | Beletristică, Recenzii cărți

Iată că, dintr-odată, philos și sophia sunt separate în două entități, aparent diferite, care, în ciuda încăpățânării lor de a circumscrie unui paralelism nomad, ajung, în anumite ipostaze, să se întrepătrundă, ba chiar, prinse în ralul unei înșelătoare disperării, ajung să se contopească una cu cealaltă.

michel-tournier-piticul-rosu-8350000

Cam aceasta este, într-o măsură mai mare sau mai mică, rezumatul volumului de povestiri intitulat ”Piticul roșu”, al cărui autor este scriitorul francez Michel Tournier, absolvent de filosofie la Sorbona.

Logica filosofiei devine în mod paradoxal ilogică, combinând realul și irealul, miticul și cotidianul, într-o caligrafiere a gresturilor mărunte care, având doza necesară de orgoliu și delir, pot ajunge extrem de hotărâtoare în viața unui om.

Anomalii, răstălmăciri, eșuări la răscruci de destine, confundarea nectarului cu otrava, toate acestea ajung parte integrantă a vieții cotidiene dintr-o societate care încă mai încearcă să zboare împotriva vântului, crezându-se zei intangibili.

Nu se emit verdicte și nici nu se împart indulgențe în opera lui Michel Tournier, cel care știe să reverse didacticismul umorului negru peste filele povestirilor, transformând simple întâmplări în pilde ce nu pot fi ignorate.

O carte interesantă!

Lectură plăcută!

Titlu: PITICUL ROȘU
Autor: Michel Tournier
An apariție : 2006
Editura: UNIVERS
Nr. Pagini: 208
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 2165

Alte recenzii de la Michel Tournier:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar
Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar

Lumea pare să evolueze cu o viteză mai mare decât cea a luminii. Cu o viteză pe care omul nu o poate măsura, cu o viteză pentru care omul se ferește parcă să o numească. Este viteza tehnologiei, a inteligenței artificiale și a algoritmilor! Știm! Știm asta pentru că...

Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom
Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom

Aceasta este o carte despre evrei, despre inumanul Auschwitz, despre teroare și exterminare.  Este o carte dureroasă, intensă și greu de digerat.  Ce o face diferită și specială față de toate celelalte povești din această perioadă dramatică? Felul în care ficțiunea...

Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell
Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell

Povestea celebră despre faimoasa Scarlet O'Hara: Totul începe în sudul Statelor Unite, în timpul Războiului Civil American, într-o epocă dominată de diferențe sociale, rasism și sclavie. Este o lume veche, construită pe aparențe și reguli stricte, care urmează să fie...

0 0 votes
Article Rating
Cristian Cărpenaru a fost redactor Booknation.ro și a scris 490 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Cristian Cărpenaru aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments