richard-mcguire_aiciÎmi place să mă cufund constant în Necunoscut, să devin una cu tot ce înseamnă nou, viu, adevărat. Am vrut dintotdeauna să citesc Aici, deși cred că a citit nu e întocmai cel mai potrivit verb pentru a descrie acest roman. Aici e o operă grafică de cea mai înaltă calitate, un roman în care m-am înecat cu toată ființa mea.

N-am fost niciodată o fană a cărților grafice, iar copilăria mea nu a fost marcată de benzi desenate (bine, asta dacă excludem mica fantezie cu revistele Scooby Doo). Citind pe GoodReads multe (foaaarte multe) recenzii pozitive ale acestui roman și, având oportunitatea să îl citesc de la editura Art (fie binecuvâtată ziua în care mi-au trimis cartea asta!), n-am ezitat și am început, curioasă ca un copilaș, să descopăr lumea lui McGuire.

Drept să spun, am parcurs Aici de trei ori până am înțeles-o, zic eu, (aproape) în totalitate. Aici e o adevărată mașinărie a timpului, o carte care te transportă în timp și spațiu, cititorul mai mult sau mai puțin avansat având posibilitatea să călătorească nu numai în căutarea unui Nou, ci și în căutarea propriului eu.

Aici e un roman grafic haotic, cu o dezordine care are, totuși o ordine sublimă întocmai prin haosul în care este totul scăldat. Inteligența lui McGuire m-a cucerit, m-a răvășit complet. Prima dată când am deschis Aici, mă așteptam să fie un roman pe care îl citesc într-o oră, două, că vorba aia, e cu desene. Ei bine, nu. Aici este una dintre cele mai complexe lucrări peste care am dat vreodată, schițată într-un mod complicat și detaliat, fiecare desen dispunând de un fundal principal, pe care sunt derulate evenimente din mai multe secole și epoci.

Aici e vecina de la doi care are atâtea povești de spus. Aici e bunica ta trecută în neființă, pe care ai adorat-o. Și, mai presus de orice, Aici ești Tu, Aici nu e un loc, ci o persoană, mterializarea iubirii, a urii, a inteligenței sau idioțeniei, o materializare scrisă în eternitate a firii umane, în toată complexitatea sa.

Nimeni nu a ajuns să stăpânească arta de a trăi. Toți bâjbâim prin beznă.

Aici e despre bucurie și tristețe și crime cărora nu le vom ști niciodată făptașii. În Aici totul se dezmembrează pentru a se re-crea, pentru a deveni un altul. Aici e despre cum trecem printr-un timp care e ireversibil, cum ne pierdem (pe noi înșine) pe drum și cum ne regăsim. Uneori în alții, alteori în propria persoană. Aici e un roman senzorial care te copleșește din toate direcțiile, o lucrare profundă despre cum timpul vindecă răni, dar, în același timp, creează constant altele.

Titlu: AICI
Autor: Richard McGuire
An apariție : 2016
Editura: ART
Nr. Pagini: 300
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 2248

Alte recenzii de la Richard McGuire:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Enigma” de RuNyx
Recenzie ”Enigma” de RuNyx

Bine ai venit la Universitatea Mortimer! Există secrete pe care trebuie să le deslușească. Iar el are nevoie să le păstreze. Moartea pare să fi făcut parte din viața lui Salem Salazar încă de la început, urmărind-o asemenea unei umbre de care nu poate scăpa. După...

Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu
Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu

  Cu bucurie am aflat că anul acesta Florin Anghel Vedeanu a lansat un nou roman, „Arena Apostaților” la editura Hoffman, așa că, m-am grăbit să îl parcurg. În acest roman autorul explorează realitatea dură a lumii contemporane prin ochii unui orfan și atinge...

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

0 0 votes
Article Rating
Arianna Suduc a fost redactor Booknation.ro și a scris 176 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Arianna Suduc aici. Arianna Suduc are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
îmi place să dau cuvintele mele lumii dimineața. iubitoare de cafea cărți ceai pisici toamnă și frumos.
Subscribe
Notify of
guest

1 Comentariu
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Barbalata Mirela

Te cred pe cuvant ca e o carte minunata 🙂 . Dar eu zic pas. Nu m-au atras niciodata astfel de cart sau benzile desenate, etc