Sărbătoarea Crăciunului e an de an mai bogată cu astfel de povești clasice, care funcționează și ca instrumente moralizatoare, care transcend generații și veacuri, atingând umanitatea la modul cel mai profund. Pentru mari și mici, fiecare își va însuși lecții, sfaturi sau luări aminte.
Poveste de Crăciun (în original „A Christmas Carol”) stă sub spectrul unei baghete magice, dar și realiste, paradoxal.
Pe de o parte, avem procesul miraculos al transformării lui Ebenezer Scrooge, un personaj emblematic în multe producții cinematografice și animații. Pe de altă parte, tot acest proces, chiar dacă este învăluit în nuanțe fantasmagorice, are o esență simplă: idei pe care adesea le uităm, dar pe care ar trebui să ni le reamintim zilnic, nu doar în pragul unei mari sărbători.
Dacă dăm mai departe din ceea ce avem, îi vom ajuta nu doar pe ceilalți, ci, mai întâi, pe noi înșine. A trăi în întuneric, permanent închis în sine, nu contribuie decât la irosirea timpului limitat în această lume.
Acest proces al schimbării trece prin toate axele timpului: trecut, prezent și viitor, cu ajutorul călăuzelor sale – fantomele – căci amintirile bune sunt cele care dezgheață un suflet amorțit. Ancorarea în prezent și uitarea celor care ne-au îndoliat inima ne ajută să observăm și durerea celor din jur și să fim prezenți, nu doar fizic.
Partea realistă e conturată și de contextul social în care a fost scrisă povestea; în Anglia victoriană, unde prevala inegalitatea socială mare, exploatarea copiilor care erau nevoiți să muncească de mici și accelerarea urbanizării.
Povestea începe cu anunțarea morții lui Marley, asociatul lui Scrooge la firma de contabilitate. Marley, spre deosebire de Scrooge, nu a avut șansa să-și ispășească păcatele din timpul vieții, de aceea sufletul său va bântui în lanțuri eterne și va fi prima avertizare pentru vechiul său asociat.
Personajul Scrooge părea să ceară să fie tras de urechi și întrunea toate calitățile necesare unei intervenții magice: era morocănos și hrăpăreț, speria copiii, alunga asociațiile caritabile, era mizantrop și se izolase de puțina familie rămasă, crezând că aceasta dorea doar să profite de pe urma averii lui.
De fapt, după cum ne arată Fantoma Trecutului, el ascundea suferințe adânci care îl făceau să fie așa: un copil care voia din tot sufletul să fie văzut, iubit și acceptat, ca noi toți. Călătorind înapoi, își reamintește că au fost oameni pentru care a contat cu adevărat și, încet, se mai topește câte un strat din zidul de gheață ridicat de acesta.
Să nu lăsăm marile suferințe să ne acapareze bucuria spiritului, pare-se că ne spune autorul aici.
De ce, oare, era fericit auzindu-i că-și urează Crăciun fericit când se despărțeau la răscruci și pe drumuri lăturalnice, ducându-se la casele lor? Ce însemna Crăciun fericit pentru Scrooge? Naiba să-l ia de Crăciun fericit! Lui nu-I adusese niciodată nimic bun!
Fantoma Prezentului pune accentul pe mărinimia celor care nu au multe, dar care au sufletul plin de iubire și generozitate față de ceilalți. Îl va vedea pe prima data, pe umilul lui angajat, Bob Cratchit, care îi oferă o lecție de neprețuit: că fericirea nu depinde de avuții, ci de legăturile autentice și empatia față de ceilalți.
Familia Cratchit se bucură de Crăciun, chiar și cu resurse limitate și cu alte necazuri, ceea ce îi oferă altă perspectivă lui Scrooge.
Fantoma a ceea ce ar putea fi e cea mai terifiantă dintre toate; îi arată lui Scrooge ce multe ar pierde dacă ar rămâne la fel.
La întrebarea lui Scrooge : De ce ar trebui să fiu vesel? De ce ar trebui să fiu bun? răspunsul nu e că vom dobândi ceva sau de frica unei pedepse, ci că ne vom pierde pe noi, vom stinge treptat lumina din interiorul nostru.
Alte recenzii de la Charles Dickens:
