Recenzie Aripi frânte de Gibran Kahlil

de | ian. 4, 2015 | Beletristică, Literatură Contemporană, Literatura Universală, Recenzii cărți

Un roman de dragoste, plin de emoții și descrieri cum numai un bărbat foarte îndrăgostit poate scrie. Gibran Kahlil scrie prin ochii unui poet, plin de sensibilitatea unui suflet care iubește o femeie ce reprezintă universul întreg.

Dragostea se naște din afinitate spirituală iar dacă ea nu apare din prima clipă între bărbat și femeie, ea nu va apărea niciodată, iar tot ce va fi între cei doi nu va fi adevărat, real, va fi ceva forțat împotriva naturii și a firii. Dar dragostea în cazul autorului a însemnar suferință, pentru că în Aripi frânte el este și personajul principal al romanului. Un tânăr care se îndrăgostește în urma unei vizite oarecare la un prieten vechi al tatălui său. O zi ca oricare alta care nu anunța nimic din fericirea dar și suferința care avea să le definească destinele celor doi.

Selma, personajul feminin este prototipul femeii orientale care trebuie să se supună cutumelor unei societăți tradiționaliste care nu acordă libertate femeii, iar soarta sa este cu atât mai nefericită cu cât ea este mai bogată. Victimă a averii tatălui său, Selma va deveni soția unui bărbat pentru care nu simte absolut nimic, o căsătorie aranjată care o va transforma într-o sclavă care va învăța din datorie să își iubească stăpânul.

În urma acestui aranjament Selma va deveni o pasăre cu aripile frânte de deznădejde și de frământări, care va continua totuși să se întâlnească pe ascuns cu bărbatul pe care îl iubește și care o adoră. Și tocmai din cauza acestei slăbiciuni. pentru că aripile frânte nu o mai lasă să zboare aproape de soare, ea va refuza propunerea iubitului ei de a fugi într-o altă țară unde să aibă un nou început departe de aceste locuri din Liban.

Destinul personajului feminin este într-adevăr unul foarte tragic, plin de lacrimi și tristețe mai mult decât zâmbete, destin care contrastează violent cu primele pagini ale romanului pline de speranță. Selma nu își va împlini nici vocația de mamă, copilul izbăvitor, care să o salveze va veni dar din nefericire pentru autor, tânărul îndrăgostit de ea, o va lua cu el în lume umbrelor reci, în moarte.

Aripi frânte are un final tragic cu o imagine dureroasă, într-un cimitir în care soțul nu regretă moartea soției sclave, iar iubitul ei cade îngenunchiat de durere lângă groapa celor doi, mamă și fiul născut de o zi.

Titlu: ARIPI FRÂNTE
Autor: Gibran Kahlil
An apariție : 2006
Editura: HERALD
Nr. Pagini: 240
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 3178

Alte recenzii de la Gibran Kahlil:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Destine de sticlă” de Florin Anghel Vedeanu
Recenzie ”Destine de sticlă” de Florin Anghel Vedeanu

În volumul ”Destine de sticlă”, Florin Anghel Vedeanu ne propune o colecție de povești care îmbină realismul social românesc cu inserții suprarealiste. Deși eroii sunt fictivi, aspectele puse în discuție sunt de actualitate. Numele nu sunt alese la întâmplare, ele au...

Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar
Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar

Lumea pare să evolueze cu o viteză mai mare decât cea a luminii. Cu o viteză pe care omul nu o poate măsura, cu o viteză pentru care omul se ferește parcă să o numească. Este viteza tehnologiei, a inteligenței artificiale și a algoritmilor! Știm! Știm asta pentru că...

Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom
Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom

Aceasta este o carte despre evrei, despre inumanul Auschwitz, despre teroare și exterminare.  Este o carte dureroasă, intensă și greu de digerat.  Ce o face diferită și specială față de toate celelalte povești din această perioadă dramatică? Felul în care ficțiunea...

0 0 votes
Article Rating
Florentina Turcanu a fost redactor Booknation.ro și a scris 92 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Florentina Turcanu aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments