Recenzie ”Duffy sau os de ros” de Dan Kavanagh

de | ian. 29, 2017 | Beletristică, Literatură Contemporană, Literatura Universală, Recenzii cărți, Suspans

Duffy sau os de ros a fost o lectură interesantă și chiar plăcută. Când citisem Duffy sau cum se taie cașcavalul mă frapase limbajul atipic și lipsa personajelor perfecte. Duffy nu era chiar protagonistul Făt-Frumos regăsit în majoritatea cărțile. Era doar un tip bisexul care nu era cine știe ce sex-simbol masculin, și pe deasupra, mai făcea și greșeli cu duiumul. După ce l-am regăsit și în Duffy sau cu stângu- n dreptu`, am început să mă obișnuiesc cu stilul lui Dan Kavanagh.

Duffy sau os de ros nu m-a mai surprins prin limbajul brutal sau prin defectele personajele ci datorită poveștii. O poveste în care îl vedem pe Duffy drept singura planetă de pe axă care nu a deviat încă de pe traiectoria sa. În acest volum, Duffy pare singurul om sănătos ce joacă într-un film cu tembeli.

O puteau pune și pe Sally sub lupă, ca să constate dacă nu cumva toată materia cenușie din creierul ei i se scursese într-o noapte printr-o ureche, după ce dormise pe o parte; pesemne o veveriță i se strecurase prin nas și rosese niște cabluri din căpățâna ei. Și asta putea fi o explicație.

Vic îl cheamă de urgență pe Duffy la conacul lui, Braunscombe Hall, situat la granița dintre Buckinghamshire și Bedforshire. Motivul? Ricky, câinele unuia dintre oaspeți a fost ucis și aruncat printr-o fereastră a conacului. Ce legătură are Duffy vă întrebați, dat fiind că el nu mai lucrează în poliție. Vic este un prieten de-al lui Duffy, iar Duffy i-a instalat sistemul de alarmă, sistem de alarmă care nu a alertat incidentul și în plus, Vic are ”gaborofobie” (teamă de gabori, cum îl etichetează Duffy).

-Mai mult printre neciopliți. Cam amestecată adunătura de acolo, serios. Fii atentă, am un caz cu de toate. Câini morți, argintărie furată, șantaj, numai că toată lumea neagă așa ceva, droguri, dar nimeni nu recunoaște. Principala mea sarcină e să ajut pe cineva să se căsătorească.

Astfel se trezește Duffy prins într-un conac plin de aristrocrați care-l privesc drept ca pe cerșetorul din colț, simplă muscă deranjantă, unde el trebuie să investigheze atât uciderea câinele cât și motivul pentru care sistemul de alarmă a dat rateu. Dar cum poți rezolva un caz când persoanele tale nu numai că par scăpate din ”Ciudățenia” dar sunt într-o continuă nepăsare și nu știu absolut nimic unul de celălalt, iar noi evenimente se succed în stil alert!?

Vic nu are habar de nici unul dintre oaspeții săi care pot fi fie ucigași în serie fie masoni. Ar părea că abia i-a cunoscut și tocmai ce se chinuie să le rețină numele și fețele. Până și tu ca cititor stai cu senzația că ai nimerit la psihiatrie unde și psihiatrul e senil. Duffy însuși tot stând în preajma lor ajunge să experimenteze tot felul de stări, de la insignifianta sa prezență, la dispreț, jicnire, victorie, și chiar depresie. Ai avea senzația că începe să se identifice cu fiecare din ospeții lui Vic pentru a-i ajunge să-i înțeleagă.

În lumea reală nu te căsătoreai ca să ai parte de iubire, ci pentru că se milostivea cineva să te ia alaturi, pentru că se găsea cineva care să te suporte și pentru că dacă n-o făceai rămâneai rătăcit.

În Duffy sau os de ros, Duffy are șansa de a-și etala îndemânarea de polițist și chiar să colaboreze cu cei din fosta lui branșă, dându-le informații utile. După ce ai avut șansa să-l vezi atât de ponegrit de foștii lui colegi, în acest volum, tinzi să te bucuri și tu pentru Duffy când reușește cu atâta măiestrie să le dea polițistilor cazul rezolvat pe tavă. În același timp, te simți și trist pentru el când observi că tot narcisismul clasei aristrocrate reușește să-l afecteze și să-l pună în situația de a se îndepărta de propria persoană.

-Ai fost vreodată bătută cu cuvinte? Pare să te doară mai multă vreme, nu știu de ce.

Titlu: DUFFY SAU OS DE ROS
Autor: Dan Kavanagh
An apariție : 2005
Editura: NEMIRA
Nr. Pagini: 236
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 2175

Alte recenzii de la Dan Kavanagh:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White
Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White

Tot ce-am ascuns este o altă poveste ce are în prim plan bulling-ul dintre copii, un fenomen fast răspândit care tot ia amploare și soluțiile nu par să apară. Loreth Anne White trage un alt semnal de alarmă cu privire la ferocitatea copiilor care mânați de supărările...

Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë
Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë

La răscruce de vânturi este una dintre cele mai cunoscute povești clasice. Totul începe cu Heathcliff și Catherine, povestea de dragoste principală din roman, care duce la toată drama ce stă la baza romanului, în decorul de la Wuthering Heights și Thrushcross Grange....

Recenzie „Wildest Dreams” de L.J.Shen
Recenzie „Wildest Dreams” de L.J.Shen

L.J.Shen este o autoare care nu se potrivește oricui. Este un fel de Rina Kent, doar că o variantă mult mai soft, deși are potențial MARE să îi ajungă din urmă. Îi analizez stilul de mulți ani și este destul de complex, adică uneori are povești OK, care merg mult spre...

0 0 votes
Article Rating
Diana Daniela Macovei este redactor Booknation.ro de 10 ani, 11 luni, 27 zile și a scris până acum 308 articole. Se află pe poziția 6 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Diana Daniela Macovei aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments